Sport
“U” adună puncte!
Universitatea Cluj a învins cu 2-1 formaţia Viitorul Constanţa, într-un meci din cadrul etapei a patra a Ligii 1.
Golurile au fost marcate de Dinu '1 şi Cleiton '77, respectiv Dică pentru Viitorul '90+3.
U Cluj a deschis scorul încă din minutul 1, când Cleiton a centrat de pe dreapta iar Viorel Dinu a înscris cu capul din careu. Cleiton a majorat avantajul în minutul 77, când a marcat cu un şut de la marginea careului. Nicolae Dică a redus din diferenţă în minutul 90+3, după ce a înscris cu capul la un corner de pe stânga.
Dulca: “E o victorie muncită”
Cristi Dulca, antrenorul Universităţii, a fost mulţumit de dăruirea elevilor săi în meciul cu Viitorul Constanţa şi apreciază că aceştia nu joacă doar pentru bani. "E o victorie muncită. Viitorul are mulți tineri și mult potențial. La ora asta ne interesează punctele, să scoatem cât mai mult din fiecare joc. Am jucat în deplasare până cu două echipe care se bat pentru cupele europene. Acasă ne-am mobilizat. Situația este una grea la Cluj și cu atât mai mult vreau să-i felicit pe jucători. Nu joacă pentru bani, ci pentru aceste culori."De cealaltă parte, Cătălin Anghel, antrenorul Viitorului, a recunoscut superioritatea clujenilor: "Nu a ieșit așa cum ne-am dorit. Noi suntem toți vinovați. Am făcut prea multe greșeli atunci când nu am avut mingea. În continuare cred că trebuie să analizăm această înfrângere și să ne trezim, pentru că suferim. Este o victorie meritată a lui U Cluj. Sper să jucăm mai bine în meciurile următoare. Dică este un jucător important și aduce mult mai mult curaj prin experiența lui."
Caseta tehnică
Universitatea Cluj: Balauru - Krumov, Szilagyi (Da Silva '46), Christou, Mendy - V. Gheorghe, Muzac (Pătraşcu '62) - Dos Santos, Dinu, Paulinho (Tobă '76) - Cleiton.Viitorul Constanţa: Vâtcă - Mladen, Bejan, Larie, Turcu (Lazăr '66)- Benzar, Onicaş, Cârstocea (Albu '46) - Iancu, Cristea (Dică '76), Chiţu.Cartonaşe galbene: Paulinho '38, V. Gheorghe '39, Muzac '59, Mendy '70, Tobă '86 / Mladen '31, Iancu '72.Meciul a fost arbitrat de Cătălin Popa, ajutat de Ciprian Damşa şi Gabriel Stroe.
Foto: Lucian CUIBUS