Sport
„Feroviarii“ luptă pentru SuperCupă
CFR Cluj, campioana României și Dinamo București, câștigătoarea Cupei României, se vor lupta sâmbătă seara pentru SuperCupă.
Câștigătoarele trofeelor naționale în sezonul 2011-12 se vor înfrunta în acest weekend. Elevii lui Ioan Andone au încheiat de curând stagiul de pregătire din Austria, iar de câteva zile se află la București, unde vor juca pentru SuperCupa României împotriva celor de la Dinamo. Oficialii clujenilor nu vor mai oferi prime așa de mari pentru acest trofeu, precum în anii precedenți. Dacă în 2009 și 2010, fotbaliștii din Gruia au primit câte 3.000, respectiv 5.000 de euro pentru câștigarea SuperCupei, în acest an au promiși doar 1.000 de euro. Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, crede că echipa clujeană este favorită în meciul de sâmbătă seara de pe Arena Națională, întrucât are un lot superior celor de la Dinamo. „Vom învinge în SuperCupă! Când spun asta mă bazez pe faptul că avem o echipă mai bună, cu jucători mai experimentaţi decât ai lor. În plus, noi nu am pierdut nici una din finalele disputate până acum, ceea ce poate să reprezinte un alt avantaj“, a spus Mureșan. CFR are două SuperCupe în palmares, câștigate în 2009 și 2010. În ambele finale câștigate „feroviarii“ s-au impus la loviturile de departajare în fața Unirii Urziceni, echipă desființată între timp. În 2009, clujenii s-au impus cu 4-3 la penaltyri, scorul după 120 de minute fiind 1-1, iar un an mai târziu cu 2-0, chiar în Gruia, după ce scorul era 2-2 la finalul reprizelor de prelungire. Dinamo a câștigat o singură dată SuperCupa, în 2005, când s-a impus cu 3-2 în fața Stelei. 6 arbitrii, premieră în RomâniaSuperCupa României-Timişoreana, programată, sâmbătă, între CFR Cluj şi Dinamo, va fi condusă în premieră de o brigadă formată din şase arbitri români, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal. Brigada este compusă din: Ovidiu Haţegan (central), Cristian Nica şi Aurel Oniţă (ambii asistenţi), Adrian Cojocaru (rezervă) şi Sebastian Colţescu şi Robert Dumitru (arbitri adiţionali).Supercupa României-Timişoreana dintre CFR Cluj și Dinamo se va disputa, sâmbătă, de la ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti și va fi transmisă în direct de Pro Tv.