Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că România nu este o ţară model în ceea ce priveşte protecţia minorităţilor şi că situaţia maghiarilor nu este nici pe departe rezolvată în ţara noastră.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, la Adunarea generală a Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene, că gradul de absorbţie a fondurilor europene nu este satisfăcător, ea arătând că există chiar de risc de decomitere a unei sume de 800 de milioane euro pe Programul Operaţional Regional.
"Sunt foarte îngrijorată de evoluţia proiectelor privind spitalele regionale care au fost aprobate în luna iulie 2015. Din păcate, construcţia celor 3 spitale regionale este unul dintre proiectele care înregistrează mari întârzieri", a declarat comisarul european Corina Creţu dupa întâlnirea de la Bruxelles cu premierul Viorica Dăncilă, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Liderul PSD Cluj Horia Nasra a făcut o listă de 44 de promisiuni nerespectate ale primarului Emil Boc În ultimii ani, primarul Emil Boc a promis finalizarea mai multor proiecte anunţate atît în primii ani de mandat, cât şi mai recent. Cea mai mare parte a promisiunilor au rămas însă nerealizate, spune Nasra.
Relaţiile dintre România şi Danemarca sunt foarte bune şi dispun de un potenţial palpabil de a deveni şi mai bune, a declarat ambasadorul României în Danemarca, sibianul Alexandru Grădinar, într-un interviu acordat Agerpres.
Scandalul plăcuțelor multilingve nu s-a încheiat la Cluj. Reprezentanţii Asociaţiei Musai-Muszáj atrag atenţia că în ultimul an au fost amplasate doar 4 dintre cele 12 plăcuțe multilingve și lanțul promisiunilor și al amânărilor nu pare să aibă sfârșit. După un an de întârzieri, nu există niciun semn că plăcuțele lipsă ar urma să fie amplasate în viitorul apropiat.
Cine și-ar fi putut închipui că, la nici treizeci de ani de la prăbușirea comunismului, în țara noastră, își vor face apariția forme hibride ale acestuia, un soi de pseudocomunism, o „corcitură democratică” ce, pur și simplu, ne oprește istoria.