monitorulcj.ro Menu
Politică

Demolare spectaculoasă la Dej

A doua încercare de demolare a turnului din Dej a fost cu noroc. Al doilea turn din ţară ca înălţime, de 204 metri, a fost demolat, sâmbătă, la Dej, prin explozie dirijată. Geniştii au folosit 180 de kilograme de dinamită pentru detonarea construcţiei, după ce, în urmă cu o lună, prima încercare de dărâmare a turnului a eşuat. „Ne bucurăm că la a doua tentativă turnul a căzut. Artificierii au folosit 180 de kilograme de dinamită, cu 30 de kilograme mai mult faţă de prima încercare. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca ne-a ajutat cu proiectul. Turnul a fost ancorat cu două cabluri, pentru a orienta direcţia de cădere. La operaţiunea de demolare au contribuit trei firme de specialitate”, a declarat primarul din Dej, Costan Morar, citat de Agerpres. Turnul de evacuare a noxelor a fost construit în anii '70, din fier-beton, pentru o fabrică de fibre artificiale, dar nu a mai fost folosit din 1995. El a fost demolat deoarece municipalitate a dorit să facă terenul de 15 hectare mai atractiv pentru investitorii chinezi care au preluat Combinatul de Celuloză şi Hârtie, aflat în apropiere, şi care pregătesc o investiţie de 500 de milioane de euro.