Politică
Premierul acuză opoziția de ipocrizie
Premierul Emil Boc a afirmat în plenul Parlamentului, că opoziţia este parte la legea comasării alegerilor prin faptul că a depus amendamente la proiectul de act normativ, iar iniţierea moţiunii de cenzură este un gest „de faţadă” şi de „ipocrizie”, informează Agerpres.
„Distinşi colegi de opoziţie, nu am înţeles, de fapt, ce doriţi şi o să încerc împreună cu dvs. să aflu despre ce este vorba. Dvs. spuneţi că a realiza comasarea alegerilor în luna noiembrie a anului viitor, sau când vom decide - potrivit calendarului electoral ele se pot organiza cu 20 de zile înainte de expirarea mandatului actualului Parlament, care este 11 decembrie, deci probabil în ultima decadă a lunii noiembrie se pot realiza alegeri comasate - spuneţi că aceste alegeri comasate reprezintă un atac la democraţie, un atentat, un furt al democraţiei. Dar dacă le-am organiza mai devreme, nu ar fi niciun fel de atac la democraţie, ar fi o mare democraţie. Păi, decideţi-vă, dragi colegi. Reprezintă sau nu un atac la democraţie comasarea alegerilor? Dacă sunt în noiembrie reprezintă un atac, dacă e în iunie, e democraţie. Nu vă daţi seama cât de ilogic este argumentul dvs.?”, a spus Emil Boc, înainte de votul la moţiunea de cenzură.Prim-ministrul le-a spus celor de la opoziţie să respingă moţiunea de cenzură pentru că nici ei nu cred în ea.„Vă invit să vă respingeţi moţiunea de cenzură pentru că nici dvs. nu credeţi în ea. Aveţi ceva de comentat la această afirmaţie? Nu! Vă prezint un material de 25 de pagini care reprezintă amendamentele PNL la proiectul comasării alegerilor. Păi, distinşi colegi, dacă sunteţi împotrivă, de ce aţi făcut amendamente la proiectul de lege? De fapt, ştiţi bine că sunteţi de acord pentru că primarii şi ai dvs. sunt de acord cu comasarea alegerilor, pentru că vor să-şi ducă proiectele până la capăt. Dvs. doar de faţadă faceţi un exerciţiu de ipocrizie aici. Asta e realitatea! Le aveţi aici, cu semnăturile liderilor. Sunteţi parte la legea comasării alegerilor”, a spus Emil Boc.Şeful Executivului a amintit că anul 2012 este unul foarte important pentru economica României, motiv pentru care toţi politicienii trebuie să dea dovadă de responsabilitate.„Eu cred că orice om raţional din această ţară înţelege faptul că în acest moment cel mai mare pericol pentru economia românească îl reprezintă populismul şi demagogia politică. Şi am să spun asta ori de câte ori o să am ocazia. Recunosc libertatea de exprimare, dar în acelaşi timp nu pot să nu constat că atunci când România este dusă în pragul falimentului prin politici populiste, acestea sunt acelea care din nefericire au aderenţă în continuare la opoziţie”, a afirmat premierul Boc.