Politică
Parlamentul, în şedinţă dedicată Revoluţiei
Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reunit astăzi într-o şedinţă solemnă consacrată marcării Zilei Memoriei Victimelor Comunismului în România şi Zilei victoriei Revoluţiei române şi a Libertăţii.
Conducerea Parlamentului a aprobat ieri cele 77 de solicitări pentru participarea la această şedinţă solemnă venite din partea principalelor asociaţii de revoluţionari, printre care se numără şi cea din Timişoara, arată Agerpres. „Birourile permanente au aprobat, spre deosebire de ultima întâlnire, şi participarea a 77 de delegaţi din partea principalelor asociaţii de revoluţionari”, a spus vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, citat de Agerpres. De asemenea, Chelaru a precizat că Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au primit şi o adresă venită din partea Secretariatului de Stat pentru problemele revoluţionarilor.