monitorulcj.ro Menu
Politică

Zeci de capace de canal furate într-o lună jumate

Aproape 50 de capace de canal au fost furate din Cluj-Napoca, unele de pe străzi majore sau centrale, în perioada 1 noiembrie – 14 decembrie.

Reprezentanții Companiei de Apă Someș SA (CASSA) spun că în perioade de „calm”, în medie, se sustrag lunar 5-10 capace doar din Cluj-Napoca. „În perioada 1 noiembrie - 14 decembrie au fost furate 49 de capace de cămin de pe 38 de străzi, unele străzi majore sau chiar centrale din municipiu”, a declarat Lucian Croitoru, purtătorul de cuvânt al CASSA. Printre străzile de unde au fost furate capace se numără Burebista, Alverna, Liviu Rebreanu, Calea Dorobanților sau Garibaldi. Croitoru a adăugat că a mai existat anul acesta o perioadă în care au fost furate masiv capacele. Este vorba despre perioada ianuarie-februarie când, în decurs de mai puțin de două luni, au dispărut 180 de capace. Potrivit reprezentanților companiei, fiecare capac lipsă prezintă un pericol deosebit pentru populație. „Subliniem faptul că, în particular, în această perioadă când noaptea e lungă, lipsa capacelor prezintă un pericol major prin posibilitatea accidentării clujenilor care pleacă dimineața la serviciu sau circulă seara și noaptea”, a afirmat Lucian Croitoru. Pe lângă capace, hoții fură și marcajele rutiere plasate de personalul companiei pentru semnalizarea unor capace lipsă. Aceste furturi s-au produs de multe ori în plină zi.         G.D.