monitorulcj.ro Menu
Politică

Ungaria şi România plătesc cele mai mari taxe pe muncă

Angajatorii şi angajaţii din Ungaria şi România plătesc cele mai mari taxe către stat pentru contractele de muncă, reprezentând 207% din salariul net, respectiv 181%, cele mai mici contribuţii fiind plătite în Polonia şi Bulgaria, rezultă dintr-un studiu realizat de Accace.

Studiul „Nivelul de contribuţii datorate statului în Europa Centrală şi de Est”, realizat în lunile noiembrie şi decembrie în România, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Polonia şi Slovacia, arată că Ungaria este ţara din Europa de Sud-Est în care atât angajatorul, cât şi angajatul plătesc cele mai mari taxe către stat aferente contractului de muncă, acestea depăşind, în medie, cumulat, dublul salariului net.Pentru compararea valorii taxelor datorate către stat în cazul contractelor individuale de muncă, în toate ţările analizate, s-a luat în calcul un salariu net de 1.000 de euro.„Raportat la această valoare, Ungaria este ţara în care se plătesc cele mai mari contribuţii - pentru un angajat cu salariul net de o mie de euro, costurile totale suportate de angajator (care merg către stat şi către angajat) sunt de peste 2.000 de euro (207%). Ungaria este urmată, cu valori apropiate, de către România (182% din salariul net), Cehia (181%) şi Slovacia (180%). Un volum substanţial mai mic de contribuţii este plătit în cazul Poloniei (168%) şi Bulgariei (143%)”, se arată în studiu.În urma analizei făcute a mai rezultat că primele trei ţări cu cele mai ridicate contribuţii din partea angajatului sunt:

Ungaria (60,82%) România (42,57%) Polonia (41,40%)

Primele trei ţări cu cele mai ridicate contribuţii din partea angajatorului sunt:

Cehia (46,58%) Ungaria (45,83%) Slovacia (45,78%)

Iniţiatorii studiului cred că principalul element ce poate duce la variaţii în procentele menţionate este contribuţia la fondul de accidente în ţări precum România, Cehia şi Polonia, care au stabilite procentele aferente în funcţie de codul CAEN al companiilor.„Alte condiţii specifice se întâlnesc în Bulgaria, unde contribuţiile sociale pot creşte cu până la 2,5% în cazul persoanelor născute înainte de 1960, şi Ungaria, al cărei impozit poate ajunge la 27%”, mai rezultă din studiu.România ocupă în schimb primul loc în topul ţărilor privind numărul de contribuţii (10), fiind urmată, la egalitate, de Ungaria şi Bulgaria (câte opt).În ceea ce priveşte tipul celor mai ridicate contribuţii către stat, cumulate la nivelul tuturor celor şase ţări analizate, primele trei sunt asigurările sociale plătite de către compania angajatoare, impozitul pe venit, datorat de către angajat, şi asigurările sociale suportate de asemenea de către angajat.„În toate ţările, contribuţiile sociale aferente companiei sunt cele mai ridicate, singura excepţie fiind Bulgaria, unde impozitul pe venit este mai ridicat. În România, cele mai ridicate contribuţii pe care un angajator trebuie să le plătească sunt asigurările sociale şi sănătatea, iar pentru angajat impozitul pe venit şi contribuţiile sociale”, se mai arată în studiu.Mihaela Virlan, manager director Acacce România şi Bulgaria a arătat că pentru investitorii care caută pieţe noi în care să se dezvolte în regiune şi vor o analiză macro concludentă a pieţei muncii, acest tip de studiu poate fi de folos.„Vorbind despre România, acest studiu arată că aici există cel mai echilibrat raport angajat-angajator la nivel de contribuţii aferente contractului de muncă, în ciuda numărului total mai mare de contribuţii plătite către statul român, în comparaţie cu ţările învecinate. Din nou, Bulgaria surprinde, fiind singura ţară dintre cele şase în care totalul contribuţiilor reprezintă mai puţin de jumătate din netul stabilit ca punct de reper”, a declarat Mihaela Virlan.