monitorulcj.ro Menu
Politică

Castrarea chimică a pedofililor, adoptată tacit de Senat

Senatul a adoptat ieri tacit propunerea legislativă care prevede „inhibarea pornirilor sexuale, prin metode chimice” a pedofililor condamnaţi pentru circumstanţe agravante de abuz sexual.

Potrivit Agerpres, propunerea legislativă prevede ca făptuitorul găsit vinovat de violenţă şi abuz sexual asupra minorului şi condamnat pentru circumstanţe agravante de abuz sexual să primească o pedeapsă suplimentară prin „inhibarea pornirilor sexuale, prin metode chimice”, pentru a se preveni săvârşirea de noi infracţiuni „ce pot avea consecinţe grave atât pentru dezvoltarea fizică, psihică şi morală a minorului, cât şi pentru copiii ce s-ar putea naşte în urma acestor raporturi”.Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de deputaţi ai Partidului Democrat Liberal, care propun ca pedeapsă suplimentară să poată fi însoţită de tratament psihologic adecvat, în scopul prevenirii recidivei, dar şi pentru „integrarea infractorului în societate”. Condamnatul acuzat de pedofilie ar urma, astfel, să fie supravegheat, prin monitorizare GPS, şi după ce şi-a ispăşit pedeapsa, mai arată Agerpres.Comisia juridică din Senat a întocmit recent un raport de respingere a propunerii legislative privind prevenirea violenţei şi abuzurilor sexuale asupra minorului. Senatul a adoptat tacit această iniţiativă legislativă în calitate de primă Cameră sesizată.