monitorulcj.ro Menu
Politică

Aviz pentru amânarea plăţii salariilor câștigate în instanță

Curtea Constituţională (CC) a respins, luni, contestaţia PSD la legea referitoare la amânarea, până în 2016, a plăţii drepturilor salariale câştigate de bugetari în instanţă. Astfel, anul viitor se vor plăti doar 5% din sume.

Deputaţii au adoptat, în 12 octombrie, actul normativ care prelungeşte până în 2016 acordarea drepturilor salariale pentru bugetarii care au obţinut în instanţă hotărâri definitive.„Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu”, potrivit raportului preliminar adoptat în unanimitate de Comisia de Buget-Finanţe.Deputaţii au adus această modificare în condiţiile în care OUG 71/2009 prevedea că sumele devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 erau plătite astfel: în anul 2010 - 34% din valoarea titlului executoriu, în 2011- 33%, în 2012 - 33%.