Politică
Primăria sfidează instanţa: maşinile se ridică în continuare la Cluj
Primăria clujeană se bazează pe Legea Poliţiei Locale pentru a putea ridica în continuare maşini şi pentru a le bloca roţile.
Maşinile parcate neregulamentar în Cluj-Napoca vor fi ridicate în continuare de Primărie prin intermediul RADP, deşi Curtea de Apel Cluj a anulat la finalul săptămânii trecute o hotărâre de Consiliu Local prin care se reglementa acest lucru.Reprezentanţii municipalităţii susţin însă că nu au primit încă oficial motivarea instanţei prin care s-a decis că la Cluj blocarea roţilor şi ridicarea maşinilor parcate neregulamentar nu mai este legală. Mai mult, se pare că aceste acţiuni sunt reglementate şi de legea Poliţiei Locale, care este în vigoare la ora actuală.„Noi nu am primit încă oficial motivarea instanţei prin care s-a abrogat Hotărârea de Consiliu Local nr. 149/2009. Dacă instanţa chiar a hotărât acest lucru, noi avem oricum alt cadru legal prin care putem ridica maşinile fără probleme. Legea 155/2010, care este legea Poliţiei Locale, relgementează la nivel naţional această problemă a ridicării maşinilor şi blocării roţilor. Prin urmare, noi avem în continuare o bază legală foarte solidă”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Primăriei clujene, Oana Buzatu. Ea a mai adăugat că, în ciuda speculaţiilor apărute în ultimele zile, activitatea de blocare a roţilor şi de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar nu a fost deloc suspendată la Cluj-Napoca. „Se ridică în continuare maşinile, nu am avut nici un motiv să sistăm această activitate”, a menţionat Buzatu.Decizia Curţii de Apel a fost luată în urma unui proces deschis de o clujeancă. Iniţial, acţiunea femeii în instanţă a fost respinsă de către Tribunalul Cluj, dar ulterior Curtea de Apel i-a dat câştig de cauză. „Decizia Curții de Apel Cluj înseamnă că nu mai există bază legală pentru ca RADP Cluj să blocheze roțile și să ridice mașinile. Se făcea acest lucru în baza unei hotărâri din anul 2009 care este nelegală. Practic, instanţa a anulat articolul 4 şi toate anexele care prevedeau procedura care se efectuează la blocarea roţilor şi ridicarea maşinilor”, a declarat Cosmin Flavius Costaş, avocatul care a câştigat procesul.