monitorulcj.ro Menu
Politică

Legea asistenţei sociale, la ultimul hop

Din lipsă de cvorum, votul final a fost amânat pentru săptămâna viitoare.

 

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi, pe articole, proiectul Legii asistenţei sociale, însă votul final a fost amânat pentru săptămâna viitoare, din lipsă de cvorum. Democrat liberalii recunosc că se poate vorbi de o lipsă de mobilizare a celor din arcul guvernamental, însă în niciun caz nu se pune problema vreunui blocaj. De altfel, secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat după şedinţă că această problemă va fi discutată la nivelul partidului şi al coaliţiei.Dacă recent deputaţii Puterii susţineau că asumarea răspunderii pe acest proiect este o variantă ce trebuie luată în calcul, de această dată ei susţin că „greul” din Comisii a trecut, în privinţa adoptării proiectului legii asistenţei sociale. Până la votul final mai este doar un pas, ne asigură ei. Pe de altă parte, reprezentanţii Opoziţei cred că până şi cei de la Putere conştientizează că anumite legi se fac „sub presiune”.Petru Călian: „Legea asistenţei sociale va trece de Parlament” „Şedinţa s-a suspendat pentru că nu a fost cvorum, am constatat pe aparate, ce se vede. Nu erau decât 161 de deputaţi prezenţi, în consecinţă şedinţa nu era statutar constituită şi am suspendat lucrările", a explicat Ioan Oltean, la sfârşitul şedinţei de marţi. Deputatul clujean PDL, Petru Călian precizează, la rândul său, că se poate vorbi de o lipsă de mobilizare, în rândul deputaţilor din arcul guvernamental, însă nu neapărat în PDL. Nici nu se pune problema unui blocaj, asemenea celui de la Senat, adaugă el.„Am crezut şi de altfel am declarat că mă aştept ca acest proiect să fie boicotat de Opoziţie în Comisii, dar nu a fost aşa, acest aspect a fost rezolvat. Urmează ca săptămâna viitoare acest proiect să fie supus votului final. Nu cred că se ajunge la asumarea răspunderii, deşi declaram recent că trebuie să avem în vedere şi acest lucru. Cât despre prezenţa deputaţilor sau imobilizarea lor, problema se pune la nivelul întregului arc guvernamental, UNPR, PDL, UDMR. Au fost mai mulţi care au lipsit, nu doar din PDL, ci şi de la celelalte partide de la Putere”, a declarat Călian pentru Monitorul de Cluj.El a mai precizat că, de multe ori, motivele pentru care se absentează sunt obiective. „De exemplu marţi, Paleologu era la spital, iar acesta este doar un exemplu”, a mai explicat deputatul clujean.Opoziţia acuză, la rândul ei, o lipsă de mobilizare în rândul PuteriiReprezentanţii Opoziţiei de la Cluj susţin că se poate vorbi de o lipsă de mobilizare a celor de la Putere, însă, pe de altă parte, „probabil că realizează şi ei că anumite legi se fac sub presiune”. „Este o lipsă de mobilizare din partea lor, ei au majoritatea, ceea ce înseamnă că este o problemă în rândul celor de la Putere. Probabil că mulţi dintre ei chiar preferă această variantă. Cele şapte şapte amendamente ale Opoziţiei au fost acceptate. Dacă se va ajunge la asumarea răpunderii, vom contesta decizia la Curtea Constituţională”, a explicat deputatul PSD Cornel Itu pentru Monitorul de Cluj. Puterea a preferat „varianta tacită”, după aproape două luni de tergiversăriLegea asistenţei sociale a fost adoptată tacit în Senat, la începutul lunii noiembrie, după ce nici reprezentanţii Puterii, nici cei ai Opoziţiei nu au reuşit să se mobilizeze vreme de aproape două luni pentru a ajunge la un acord. Aceasta chiar în ciuda solicitărilor preşedintelui Traian Băsescu. După blocajul din Senat, şeful statului a declarat că legile privind reforma sănătăţii, asistenţa socială şi numirile de judecători la ICCJ ar putea fi adoptate prin asumarea răspunderii, pentru că „s-a dovedit că nu pot fi trecute” prin Parlament. Camera Deputaţilor este, în acest caz, cameră decizională.