monitorulcj.ro Menu
Politică

Emil Boc vrea sprijinul opoziției pentru parlamentul unicameral

Preşedintele PDL Emil Boc a declarat, luni, la finalul şedinţei BPN al partidului, că formaţiunea pe care o conduce nu a renunţat la proiectul de revizuire a Constituţiei, dar a precizat că acest obiectiv nu poate fi îndeplinit fără votul Opoziţiei, informează Agerpres.

„PDL nu a renunţat la revizuirea Constituţiei. Este un obiectiv politic pe care românii ni-l cer, dar pentru asta, vreau să fiu foarte clar înţeles. Avem nevoie şi de votul Coaliţiei şi de votul Opoziţiei. Deci, de două-treimi. Fără suportul Opoziţiei nu putem ajunge la Parlament unicameral”, a declarat Emil Boc.Liderul PDL a cerut Opoziţiei să susţină în 'Comisia constituţională unde se dezbate revizuirea Constituţiei' să susţină Parlamentul unicameral.„Fără votul lor nu vom putea ajunge niciodată la referendum pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Pentru că, repet, este un obiectiv politic care trebuie atins cu o majoritate de două-treimi în fiecare Cameră a Parlamentului”, a mai spus Boc.El a menţionat că actuala Coaliţie nu poate asigura la acest moment decât 50+1 din voturi necesare.„Restul până la două-treimi, până la 66% cel puţin ne trebuie din partea Opoziţiei. Şi, de aceea, ne trebuie un răspuns foarte clar şi explicit din partea Opoziţiei în vederea susţinerii reformei Parlamentului”, a declarat preşedintele PDL.