monitorulcj.ro Menu
Politică

Scandal la Romgaz. Deputatul Radu Cristescu le dă un pont procurorilor: „A luat 1,5 milioane de euro“

Deputatul Radu Cristescu afirmă că actualul director general al SNGN Romgaz, Adrian Volintiru, i-ar fi dat 1,5 milioane de euro lui Antonel Tănase „pentru a rămâne în funcție”.

Scandal la Romgaz. Deputatul Radu Cristescu le dă un pont procurorilor: „A luat 1,5 milioane de euro“

 

 


Deputatul Radu Cristescu afirmă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că actualul director general al SNGN Romgaz, Adrian Volintiru, i-ar fi dat 1,5 milioane de euro lui Antonel Tănase, fostul Secretar General al Guvernului, „pentru a rămâne în funcție“.

 


Chiar solicită sprijinul procurorilor, pentru a demara cercetări în acest sens. Parlamentarul social-democrat a lansat această „bombă“ în contextul în care fostul ministru al Mediului Costel Alexe este acuzat de către Direcția Națională Anticorupție de​ luare de mită și instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare. Fostul secretarul general al guvernului, Antonel Tănase, a demisionat din funcție pe 8 decembrie 2020, la cererea prim-ministrului interimar de atunci Nicolae Ciucă.

„Alexe penalul, noul Relu Fenechiu al liberalilor de prăduială sălbatică


A mai plesnit o bubă penală din «guvernul meu», adică din gașca de infractori nesimțiți patronată de Iohannis-șase-case. De data asta, e vorba de ex-ministrul Costel Alexe, pe care procurorii DNA l-au prins cu mai multe tone de tablă în traistă, ca șpagă pentru ca actualul șef al CJ Iași să aprobe niște formalități.

Nu e nici o surpriză: Relu Fenechiu, nașul de mangleală liberală al lui Alexe, a făcut pușcărie pentru niște transformatoare ruginite, vândute ca noi unei firme de stat. E logic deci ca Alexe, elev al școlii penale "Dr. Fenechiu", să ceară mai multe tone de tablă ca șpagă. Deci pușcăriașul Fenechiu poate fi mândru, elevul Costel Alexe calcă ferm pe urmele maestrului. Să sperăm că va călca până la capăt, cu executare.


E bine că s-a strâns lațul în jurul lui Alexe, dar mă așteptam să-l văd săltat pe un prăduitor și mai vechi, de calibru mare - celebrul Antonel Tănase. Despre această reptilă de cabinet se știe că a luat 1.500.000 de euro de la Adrian Volintiru ( Romgaz ), pentru ca infractorul să rămână în funcție. Antonel, mai șmecher, a luat banii în pungă, fiindcă era mai greu să ia șpaga în saci de gaz metan. Da, e vorba de același Volintiru despre ale cărui golănii am scris de mai multe ori, documentat. Dar acest parazit penal al gazului românesc e tot în funcție. Ce ziceți de asta, domnilor procurori?

Cei care încă nu s-au lămurit ce jeguri penale sunt protejații lui Iohannis ar trebui să se întrebe doar atât: ce fel de animale nesătule sunt acești liberali care fură ca ultimii șacali, în plină pandemie, când lumea moare pe capete, în spitale sau acasă ? Cât de nemernici pot fi acești profitori grețoși, care se cațără pe cadavre ca să-și umple burțile și conturile ?


Cum e, Iohannis, tot "Pe-Se-De" e de vină ?

Nu v-ar mai răbda pământul, lipitori nesimțite!“, a scris Radu Cristescu pe pagina sa de Facebook.

Președintele Klaus Iohannis a încuviințat astăzi cererea DNA privind începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Costel Alexe.