monitorulcj.ro Menu
Politică

PSD reclamă presiuni asupra membrilor dintr-o secție de vot. Li s-a cerut semnarea „în alb” a proceselor verbale

Partidul Social Democrat reclamă presiuni asupra membrului său dintr-o secțiile de votare din județul Cluj. A fost sesizat Biroul Electoral Județean.

PSD reclamă presiuni asupra membrilor dintr-o secție de vot. Li s-a cerut semnarea „în alb” a proceselor verbale

 

 


Organizația PSD Cluj reclamă faptul că membrilor unei secții de votare din județ le-a fost solicitată semnarea în alb a proceselor verbale. Este vorba despre secția de votare din comuna Aiton. 

 


„În secția de votare nr.302 din comuna Aiton președintele secției de votare a înmânat procesele verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, membrilor secției de votare, în vederea semnării acestora în alb.

Această solicitare contravine dispozițiilor legale, respectiv prevederilor art. 96 alin. 2 din Legea 208/2015. Potrivit legii menționate, procesele verbale se semnează la încheierea procesului de vot, ulterior numărării buletinelor de vot, respectiv consemnării rezultatelor.


Reprezentantul PSD din secția de votare menționată a refuzat semnarea proceselor verbale depunând o întâmpinare în acest sens. Ca urmare a acestui fapt președintele secției de votare și locțiitorul acestuia au început să exercite presiuni asupra reprezentantului PSD”, se arată într-un comunicat al PSD Cluj.

PSD Cluj menționează că incidentul a fost sesizat Biroului Electoral Județean Cluj.


CITEȘTE ȘI

Localnicii unei localități din Cluj, împiedicați să voteze la alegerile parlamentare. Secția s-a închis pentru că era „pauza de masă”