Politică
Cine este și ce obiective are Alexandru Cordoș, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliul Județean Cluj?
Alexandru Cordoș este președintele interimar al Organizației PSD Cluj și candidatul la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj.
Cu o experiență de câteva decenii în politică și administrație publică, Cordoș a revenit în Partidul Social Democrat în 2019, după o perioadă de inactivitate, cu obiectivul de a readuce partidul la un scor apropiat de cel obținut la alegerile locale din 2016, în județul Cluj. El susține că tonul schimbării a fost dat din vârful partidului, odată cu revenirea lui Vasile Dâncu în conducerea PSD.
„Organizația județeană PSD a fost, în ultimii cinci ani, într-o derivă totală și s-a constat că este nevoie de o schimbare. Alegerea domnului președinte a Consiliului Național, Vasile Dâncu, la București a impus oarecum o schimbare și la Cluj. Pe un sondaj intern și pe o măsurătoare publică externă, s-a ajuns la concluzia că am fi câteva persoane care am putea face acest lucru. Unul dintre ei am fost eu, chiar dacă m-am retras o perioadă din politică și am revenit în toamna anului trecut. În urma sondajelor interne și externe, s-a constatat că eu aș fi un factor de echilibru și, împreună cu o echipă, aș putea reconstrui organizația județeană”, a delcarat Alexandru Cordoș, pentru Monitorul de Cluj.
„Am început să reconstruim partidul”
Alături de Valentin Cuibus, fost inspector școlar județean și o echipă care, potrivit președintelui interimar PSD Cluj, este formată din oameni noi într-o proporție de peste 50%, Cordoș își propune să ducă scorul partidului la un nivel comparabil cu cel pe care îl avea în urmă cu patru ani la nivelul județului și al municipiului Cluj-Napoca.
„Spun cu regret faptul că, din diverse cauze, organizația municipală PSD Cluj-Napoca stătea undeva la 10-15 %, iar astăzi este la 5%. Organizația județeană avea procentul undeva la 20-25%, astăzi este la 10%. Am avut 33 de primari câștigați în ultimele alegeri, după o activitate coordonată necorectunzător, am rămas astăzi cu 11 primari. Prin urmare, am fost numit prin Comitetul Executiv președinte interimar, apoi acceptat și validat de Comitetul Executiv Județean. Cu două săptămâni înaintea depunerii candidaturilor pentru alegerile locale, au existat mai multe variante care au rezultat din sondaje pentru candidatul la Consiliul Județean Cluj, spre exemplu Valentin Cuibus, Dan Tămaș, fostul prefect al județului. Organizația județeană a considerat însă că eu, ca președinte interimar, ar trebui să îmi asum și candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean. Alături de Valentin Cuibus, candidat pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, am început să facem echipă și să reconstruim partidul, în primul rând, din punct de vedere organizatoric, dar și din punct de vedere al mesajului transmis către electorat, pentru că, până la urmă, politica se face pentru cetățeni.
În acest context, avem o viziune nouă, avem 50% din candidații de pe listele Consiliului Județean Cluj și Consiliului Local Cluj-Napoca oameni noi, care nu au mai făcut politică și care doresc să se implice în comunitățile lor”, a adăugat Cordoș.
Mai multă atenție pentru cetățeni
Noua conducere își propune să se axeze cu precădere pe găsirea unor soluții la problemele reale ale clujenilor, cum ar fi lipsa acută de locuri în creșe, dar și să ofere o mai mare atenție locuitorilor din mediul rural.
„Județul Cluj are orice, mai puțin o preocupare atentă pentru cetățenii săi, care sunt în căutarea unor soluții pentru preocupările lor principale. Mă refer aici la faptul că oamenii nu pot să găsească locuri în creșele de stat, nu au acces la locuințe, pentru că prețurile sunt foarte mari și la cumpărare, și la închiriere. În județul Cluj sunt mari probleme cu drumurile, chiar dacă s-au făcut reparații și nu negăm acest lucru, dar încă sunt drumuri neasfaltate în municipiu. Ne preocupă să avem o grijă mai mare pentru oamenii din mediul rural și cred că proiectul nostru, pe care îl vom prezenta clujenilor, vine să schimbe puțin viziune și relația dintre politică și cetățeni”, a conchis acesta.
Alexandru Cordoș are 58 de ani și s-a născut în Câmpia Turzii. El este cadru didactic universitar și a fost ales în mai multe funcții pe listele PSD în trecut, precum cea de consilier local al municipiului Cluj-Napoca (2004-2008) și de senator de Cluj (2008-2016). Absolvent de drept la Cluj, Cordoș a ocupat mai multe funcții administrative de conducere, atât în companii private cât și în societăți de stat.
CITEȘTE ȘI
Cine sunt candidații PSD pentru Consiliul Județean Cluj. Doar trei consilieri actuali se regăsesc pe locuri eligibile