Politică
Iniţiativele PSD din Consiliul Judeţean au rămas fără success
Deşi au fost „harnici” şi au iniţiat trei proiecte de hotărâre, social-democraţii s-au lovit de criticile colegilor din PDL.
Consilierii judeţeni ai PSD au propus în cadrul şedinţei de vineri a deliberativului judeţean trei proiecte de hotărâre, însă acestea nu au fost deloc pe placul colegilor din PDL, fiind intens dezbătute.
Social-democraţii au fost acuzaţi că încearcă să discrimineze prin proiectele propuse, care vizau acordarea unor vouchere copiilor săraci în loc de programul „Primul ghiozdan”, cumpărarea de bocanci pentru copiii din mediul rural şi un parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) pentru reconversia profesională a femeilor disponibilizate de la fabrica Nokia printr-un proiect european.
Au contestat „Primul ghiozdan”
Programul „Primul ghiozdan”, iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, anul acesta, nu a fost tocmai un succes în opinia consilierilor social-democraţi. Prin urmare, ei au au propus acordarea copiilor înscrisi în clasa I în anul şcolar 2012 - 2013 a unei sume de 100 lei pentru elevii proveniţi din familii a căror venit pe membru este sub 300 lei lunar. „Sumele vor fi alocate sub formă de bonuri valorice/vouchere în care să se prevadă că se pot achiziţiona doar ghiozdane/rechizite”, au menţionat cei de la PSD în proiectul de hotărâre. „În calitate de dascăl, am fost curios să văd ce reacţie au avut elevii la «Primul ghiozdan» şi am constatat că marea majoritate vin la şcoală cu alte ghiozdane. Părerea multor dintre colegii mei este că cel mai bine ar fi să se dea o sumă de bani familiilor nevoiaşe, ca să decidă fiecare ce au nevoie să cumpere pentru şcoală”, a argumentat consilierul PSD Ioan Bota. Preşedintele Alin Tişe nu a fost însă de acord cu afirmaţiile că programul iniţiat de el nu a avut succes. „Aproape 90% dintre părinţi au ridicat ghiozdanele. Din câte ştiu eu, reacţiile au fost bune, deci rămân la părerea că a fost un succes acest proiect”, a replicat Tişe. El a explicat că până în prezent au fost distribuite elevilor din clasa I 5200 de ghiozdane, costul unui ghiozdan fiind de 16 lei.
Populism la „Primul bocanc”?
Un al doilea proiect propus de social-democraţi, „Primul bocanc”, a stârnit reacţii şi mai aprinse în plen. „Se aprobă achiziţionarea şi distribuirea gratuită în luna noiembrie 2011 a câte unei perechi de bocanci fiecărui elev din clasele I-VIII din mediul rural, în ale căror familii media veniturilor pe persoană este sub 200 lei, în vederea sprijinirii acestora în parcurgerea procesului instructiv – educativ”, se specifica în textul proiectului catalogat drept „populist” de democrat-liberalul Ovidiu Turdean. „Proiecul sună bine pe hârtie, îl putem numi chiar «Primul bocanc». Demersul colegilor noştri din PSD este însă unul exclusiv populist, nesusţinut din nici un punct de vedere, care nu cred că se poate vota în forma actuală. Trebuia ca în conţinutul referatului să apară mai multe date: numărul de copii, suma necesară. Aşa ar suna un proiect serios. E chiar o problemă tehnică şi cum se va da comanda pe SEAP. Avem cu toţii copii, ştim cum le creşte piciorul”, a fost reacţia lui Turdean. Liderul grupului PSD din Consiliul Judeţean, Valentin Cuibus, a luat rapid atitudine. „Redactarea tehnică a proiectului aparţine Consiliului Judeţean. Ideea cu populismul e o aiureală. Singura problemă e să vrem. Noi am propus direct să luăm bocancii de la Clujana, dar ni s-a explicat că nu se poate”, a spus Cuibus. După mai multe schimburi de replici între PDL şi PSD, situaţia a fost mediată de preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, care a propus amânarea proiectului până la clarificarea unor aspecte tehnice. „Şi PDL-ul susţine acest proiect, însă cred că trebuie să-l amânăm pentru a vedea despre câţi copii e vorba şi să facem o proiecţie bugetară”, a solicitat şeful Consiliului Judeţean. Astfel, proiectul urmează să fie rediscutat în şedinţa din luna noiembrie.
„Discriminare” la Nokia
Scântei au ieşit şi la dezbaterea celui de-al treilea proiect iniţiat de aleşii PSD. De această dată, acuzele venite dinspre PDL au fost de discriminare şi reacţie tardivă. „Iniţiativa dumneavoastră este tardivă în acest moment şi se suprapune peste demersurile Guvernului. Este al treilea proiect al PSD care are tendinţa de discriminare. Nu înţeleg de ce se adresează doar femeilor, dar oricum se suprapune peste cel al Ministerului Muncii. Ministerul Sulfina Barbu a fost deja la Bruxelles pentru a discuta despre acest proiect”, a arătat consilierul PDL Steluţa Racolţa. „La Bochum, în Germania, femeile disponibilizate de la fabrica Nokia de acolo au reuşit cel mai greu să-şi găsească un loc de muncă”, a motivat unul dintre iniţiatorii proiectului, Mihaela Rozor. Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a propus ca proiectul să se adreseze tututor persoanelor disponibilizate, nu doar femeilor. Deşi proiectul a fost aprobat, Tişe s-a arătat sceptic în privinţa şanselor acestuia. „Nu ştiu care va fi finalitatea acestui proiect, eu cred că tot se va bate de cel al Guvernului”, a concluzionat şeful forului judeţean.