monitorulcj.ro Menu
Politică

România trebuie să urmeze exemplul Poloniei, spune Emil Boc. „Autoritatea cea mai apropiată de cetățean cunoaște cel mai bine nevoile!”

După ce Parlamentul României a aprobat legea prin care Agențiile pentru Dezvoltare Regională vor gestiona direct banii europeni pe viitoarele programe regionale, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susține că România are șansa să devină „noua Polonie”.

romania-trebuie-sa-urmeze-exemplul-poloniei-afirma-emil-boc-autoritatea-cea-mai-apropiata-de-cetatean-cunoaste-cel-mai-bine-nevoile

Camera Deputaților a adoptat, în data de 10 iunie 2020, proiectul de Lege privind anumite măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene, care au drept scop asigurarea cadrului general de implementare a proiectelor cu finanțare din fonduri europene, atât pentru perioada de programare 2014-2020, cât și pentru următoarea perioadă de programare, respectiv 2021-2027.

În ceea ce privește asigurarea descentralizării procesului decizional al fondurilor europene, la nivel regional, la nivelul Regiunilor de Dezvoltare ale României, începând cu perioada de programare 2021-2027, Agențiile pentru Dezvoltare Regională vor deveni Autorități de Management pentru Programele Operaționale de Dezvoltare Regională.


Emil Boc: „Autoritatea cea mai apropiată de cetățean știe mai bine nevoile”

„Este vorba și despre proiectele care se află în lucru. Noi, la Cluj, am început deja de doi ani cu Ministerul Transporturilor, pentru a realiza în favoarea Ministerului documentația tehnică pentru realizarea Centurii Metropolitane de 38 km, plus drumurile de legătură – în total 64 de km. Acum, această nouă reglementare ne va da posibilitatea ca nu numai documentația tehnică să o facem pentru Ministerul Transporturilor, ci și chiar execuția propriu-zisă a lucrărilor”, a declarat Emil Boc, într-o intervenție la TVR.

„Este o decizie foarte bună (descentralizarea – n.r.), pentru că autoritatea cea mai apropiată de cetățean știe cel mai bine care sunt nevoile, este direct interesată să le realizeze. Dăm socoteală oamenilor privind stadiul lucrărilor, în consecință este extrem de binevenită. Avem în pregătire în acest moment și lucrăm la documentațiile tehnice pentru alte două proiecte eligibile – trenul metropolitan și metroul din Cluj-Napoca”, a completat edilul.


Centura Metropolitană, trenul metropolitan și metroul – proiecte de interes național

Întrebat ce se întâmplă dacă un ales local decide să aplice pentru proiecte mai degrabă de interes local, creând astfel decalaje, Emil Boc a precizat că atât Centura Metropolitană, cât și trenul metropolitan, respectiv metroul sunt proiecte de interes național.

„Pe linie rutieră, știți cât de aglomerată este ruta București – Otopeni. La Cluj, intrarea de la Florești spre Cluj-Napoca este și mai aglomerată, de asta este important ca Guvernul să ne dea posibilitatea ca la nivel regional să putem implementa astfel de proiecte, pentru a putea răspunde așteptărilor oamenilor”, a explicat Boc.


Sunt obiective de interes național, vorbim despre o centură ocolitoare. Este clar că asta este dimensiunea națională a proiectului, suntem victimă colaterală, că orașul trebuie traversat de la vest spre est. Aceste investiții sunt de interes național, la fel și când vorbim de trenul metropolitan, se utilizează infrastructura căii ferate existente, care aparține Guvenrului României”, a mai punctat edilul.

Polonia, „campioana atragerii fondurilor europene”, spune Boc

Emil Boc este de părere că, prin colaborarea cu autoritățile locale, proiectele pot fi implementate mult mai repede. El a comparat România cu un „avion cu un singur motor”. „Cât de bine ar merge țara cu patru motoare de dezvoltare?”, s-a întrebat Boc. Ba mai mult, primarul a dat exemplul Poloniei, țară care se descurcă excelent la procedurile de atragere de fonduri europene.


„Polonia a reușit să descentralizeze de mult acest proces al fondurilor europene. Este campioana atragerii fondurilor europene din Uniunea Europeană. Au înțeles acest lucru că, utilizând motoarele de dezvoltare locală, pot aduce mai mulți bani la comunitatea locală. România trebuie și poate să facă același lucru”, este de părere Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:


Emil Boc, despre regionalizare. „Subiect de discuție după alegerile din 2020. Scena politică e dominată de alte priorități”