Politică
Bani pentru şcoli
Guvernul a decis, miercuri, să aloce şcolilor 38,5 milioane de lei pentru plata firmelor care au efectuat lucrări de construcţie şi reparaţii la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din întreaga ţară.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, banii provin din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului şi suplimentează bugetul Ministerului Educaţiei. „Cu aceşti bani vor fi achitate în principal datorii ale unităţilor de învăţământ preuniversitar stat către agenţi economici care au executat lucrări de construcţii şi reparaţii, dar nu au primit contravaloarea lucrărilor efectuate. Suma va fi repartizată inspectoratelor şcolare pe unităţi de învăţământ, iar ordonatorii de credite vor răspunde de modul cum utilizează aceste sume alocate. Unul dintre obiectivele Guvernului este reducerea arieratelor existente şi sprijinirea agenţilor economici care s-ar putea afla în situaţii dificile pentru că au de încasat bani de la stat”, a spus Ioana Muntean. D.B.M.