Politică
Gabriela Firea, comparată cu Gheorghe Funar: „Bucureștiul, exact cum era Clujul sub Funar!”
Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL) Bucureşti, Violeta Alexandru, a declarat că Bucureştiul a devenit un „kitsch” în timpul administraţiei Gabrielei Firea.
Violeta Alexandru a criticat-o pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, pentru faptul că „mimează dialogul” cu cei care nu îi împărtăşesc opiniile.
„Bucureştiul sub Firea este un kitsch. Îmi asum această afirmaţie. Este un oraş adus în mizerie, un oraş aflat în faliment. Este un oraş condus ca şi cum ar conduce un talk-show. Să nu îndrăzneşti să o contrazici cu argumente că se întoarce către tine cu ameninţări. Eu nu am văzut demult atâta violenţă a limbajului şi acest mod agresiv de a intra în dialog cu cineva – de fapt de a mima dialogul cu cineva – care are altă opinie. Mi-aş dori să aducem normalitatea şi bunul simţ în administraţia din Bucureşti şi nu teroarea, frica şi aroganţa. Suntem datori să recâştigăm Bucureştiul, pentru că, după cum ştim toţi, chiar se poate să faci administraţie de calitate, liberală, atunci când ai toate ingredientele necesare. Uitaţi-vă la colegii noştri din Cluj, Oradea!”, a declarat Violeta Alexandru.
Liderul PNL București a comparat rezultatele actualei administraţii a Capitalei cu cele ale lui Gheorghe Funar, fost primar al municipiului Cluj-Napoca între 1992-2004.
„Eu cred că Bucureştiul astăzi este exact cum era Clujul sub Funar şi avem datoria să îl ducem acolo unde îi este locul. Sunt un om de dreapta. Cred că un om de dreapta într-o instituţie publică poate genera schimbarea, alături de o echipă liberală competentă. Nu cred că putem în acest moment să ne îndoim – chiar şi după cele trei luni de activitate – cu privire la ce pot face liberalii în administraţia publică. Pot face proiecte şi pot avea rezultate cu adevărat utile cetăţenilor. Acelaşi lucru se va întâmpla în foarte scurtă vreme şi la nivelul Bucureştiului”, a mai spus Violeta Alexandru.
CITEȘTE ȘI: Funar, înfrânt în lupta pentru semnături la prezidențiale, promite „răzbunarea” în 2020