Politică
UDMR la 30 de ani, membrii fondatori, omagiați la Cluj-Napoca. Markó: „Nu reprezentăm o doctrină politică, ci o întreagă comunitate!”
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a sărbătorit, sâmbătă seara, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, trei decenii de existență.
În cadrul unui eveniment festiv, Markó Béla, fostul președinte UDMR, respectiv Kelemen Hunor, actualul lider al Uniunii au spus mulțumiri celor care, în urmă cu trei decenii, au pus bazele formațiunii. Dezamăgit de faptul că documentarul viral al celor de la Recorder („30 de ani de democrație”) a omis în întregime rolul comunității maghiare din România, Markó a declarat că UDMR a trebuit să reconstruiască totul aproape de la zero după căderea regimului comunist.
„Din câte știu, am fost și noi părtași la ultimii 30 de ani, dar se pare că ne amintim greșit. Nu am fost nicăieri, cu siguranță am urmărit la televizor cum este Revoluția. Nici pacea etnică nu a fost pentru că așa am dorit noi. (...) Am reușit să stopăm distrugerea de până atunci, nu am lucrat degeaba. A trebuit dorința de supraviețuire a maghiarilor din România, credința lor aproape naivă că își pot clădi un viitor mai bun”, a declarat, sarcastic, Markó Béla.
Fostul lider al UDMR a precizat că, în 1989, existau doar amintiri vagi cu inscripții sau școli independente în limbă maghiară. Acesta afirmă că, dacă regimul lui Ceaușescu ar mai fi durat circa 10 ani, distrugerea „ar fi fost ireversibilă”, pomenind de soarta minorității germane din țară, care astăzi însumă doar 30.000 de suflete. La sfârșitul anului 1990, UDMR număra peste 540.000 de membri, alți 60.000 de membri fiind înscriși în organizația de tineret.
„Fără solidaritatea comunității maghiare nu am fi ajuns aici. Am primit destule critici, mulțumiri mai puțin. Drepturile minorităților nu înseamnă prea mult dacă nu sunt respectate regulile democrației. (...) Noi trebuie să ajungem din urmă Europa de mâine, acesta este rolul UDMR-ului, astăzi. Așa este UDMR-ul, cu oameni de dreapta sau de stânga, cu visători sau pragmatici, dar până când vom tolera părerea celuilalt, UDMR va rămâne puternic. Noi nu reprezentăm o doctrină politică, ci o întreagă comunitate”, a conchis Markó Béla.
Kelemen: „UDMR nu ar fi funcționat niciodată fără maghiarii din Transilvania!”
Liderul formațiunii, Kelemen Hunor, a declarat că mișcările din urmă cu 30 de ani, moment în care s-au format organizațiile județene, au demonstrat forța comunității maghiare. Acesta a spus că, deși, după 30 de ani, totul pare că s-a realizat ușor, nu a fost deloc așa. „Fondatorii știau că nu un partid trebuie clădit, ci o uniune, o alianță. (...) Avem nevoie să retrăim acele clipe, ca și generația nouă să le cunoască”, a punctat Kelemen, cel care, imediat după Revoluție, la doar 22 de ani, era unul dintre fondatorii publicației clujene Jelenlét. Intrase în UDMR mult mai târziu, în 1997.
„Stăm mai bine decât în urmă cu 30 de ani. Astăzi, ne simțim liberi, în siguranță. (...) Trebuie să căutăm în permanență aliați, iar pentru asta e nevoie să ne înțelegem cu partidele românești. În trei decenii, am ajuns să fim capabili și de asta, nu a fost vreo forță politică românească cu care să nu putem schimba o vorbă. UDMR înseamnă trei decenii de luptă, construire, compromisuri”, a precizat liderul formațiunii.
„M-aș bucura dacă ar fi mai puțină luptă și mai multă construire. Au fost iluzii, dezamăgiri, dar am reușit să reaprindem de fiecare dată flacăra speranței. Suntem o Uniune de succes, dar nu fără greșeli, am încercat să ne facem iubită comunitatea. UDMR nu este o entitate care plutește deasupra noastră, care lucrează, rezolvă probleme, ci o comunitate vie, cu punctele ei forte și cu slăbiciunile ei. UDMR nu ar fi funcționat niciodată fără maghiarii din Transilvania, le mulțumim!”, a declarat Kelemen.
Președintele UDMR afirmă că, pornind de la statutul de minoritate națională, UDMR „nu se va plictisi” nici în următorii ani, încercând să militeze pentru păstrarea identității naționale. Acesta a transmis un mesaj maghiarilor din Transilvania, cerându-le să fie „mai competitivi, mai inovativi” într-o „țară verde” și să fie mândri de ceea ce au realizat până acum.
După un moment de reculegere în memoria membrilor UDMR care au trecut la cele veșnice, Markó Béla și Kelemen Hunor au înmânat plachete comemorative membrilor fondatori care au răspuns pozitiv invitației de a veni la evenimentul festiv din Orașul Comoară.