monitorulcj.ro Menu
Politică

Iohannis: „Fără PSD, nu era nevoie să spună Boc că dorim aceleași condiții ca la Paris!”

Românii se pot „elibera” numai prin vot de „rămăşiţele comunismului şi de un PSD care a inhibat dezvoltarea României”, afirmă Klaus Iohannis.

Iohannis: „Fără PSD, nu era nevoie să spună Boc că dorim aceleași condiții ca la Paris, München sau Roma!”, sursă foto: Facebook Emil Boc

Președintele României a vorbit, sâmbătă, la Reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai Partidului Naţional Liberal (PNL), despre „războiul” purtat împotriva PSD. În opinia lui Iohannis, social-democrații sunt o forță politică care a „inhibat în perioade importante” dezvoltarea României.

„PSD-ul este un partid imens, adânc înşurubat în toate structurile statului, iar resetarea statului român, deschiderea căii spre România normală se poate face într-ul singur fel – prin vot. Numai printr-un vot românii pot alege o conducere democratică în adevăratul sens al cuvântului. Numai prin vot ne eliberăm de rămăşiţele comunismului şi de un PSD care a inhibat dezvoltarea României”, a afirmat şeful statului.


„Suntem în război împotriva PSD-ului care a încercat să acapareze întregul stat, toate marile sisteme. PSD-ul nu a atacat doar statul, marile sisteme publice, democraţia românească. PSD-ul i-a atacat pe români şi pentru asta cineva trebuia să ia partea românilor şi asta am făcut eu, împreună cu voi”, a adăugat Iohannis, care a ținut să facă o referire și la primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

„Fără PSD, nu ar fi fost nevoie să spună Emil (n.red. Emil Boc) că dorim aceleaşi condiţii cum au oamenii la Paris, la München, la Roma. Le-am fi avut! (...) Am învăţat când eram primar, lumea aşteaptă foarte multe lucruri (...) A doua zi după ce ai terminat un proiect, lumea zice: «Bineînţeles că l-a făcut, de aia l-am ales»”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.