Politică
Nokia: între protestele USL şi negocierile sindicatelor
Aproximativ 50 de membri ai USL protestează în faţa Instituţiei Prefectului împotriva relocării fabricii Nokia de la Jucu. În acelaşi timp sindicaliştii negociază.
Sindicaliştii de la fabrica de telefoane mobile Nokia din Jucu negociază în acest moment cu conducerea din România a companiei, după ce grupul finlandez a anunţat joi că închide fabrica din Cluj la sfârşitul anului. “Scopul nostru e să cerem salarii compensatorii”, a spus preşedintele Cartel Alfa Cluj, Valentin Ilcaş, fără să precizeze care sunt cifrele pe care vrea să le negocieze.
Cât despre proteste, reprezentanţii Cartel Alfa spun că este dreptul acestora să organizeze asemenea acţiuni doar că nu văd finalitatea, deoarece Nokia nu va renunţa la decizia de a înceta activitatea de la fabrica din Jucu. Ceea ce se mai poate face este doar asigurarea protecţiei sociale cu atât mai mult cu cât compania a fost deschisă la discuţii şi negocieri, mai spun reprezentanţii Cartel Alfa.