monitorulcj.ro Menu
Politică

Legea asistenței sociale, amânată din nou

Şedinţa de plen a Senatului a fost suspendată din caza lipsei de cvorum.

 

"Din punct de vedere al prezenţei, lucrurile sunt mai mult decât evidente. Opoziţia nu se prezintă în plen, colegii din majoritate care sunt prezenţi sunt deja înregistraţi. În absenţa evidentă a cvorumului, declar închisă şedinţa noastră (…). Încurajez liderii să intre într-un dialog direct pentru deblocarea situaţiei", a afirmat Geoană.

Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a declarat, după pauza de consultari solicitată de liderul senatorilor PSD, că opoziţia nu a dorit, nici de data aceasta, să legifereze. El a susţinut că reprezentanţii opoziţiei ar fi susţinut acest lucru, arătând, în mod direct, că nu mai doresc să legifereze.El a cerut să fie făcut un apel nominal "pentru a fi evident cine doreşte să asigure prezenţa şi întreţinerea activităţilor Senatului şi cine doreşte să blocheze cu totul nu numai activitatea Senatului şi, în general, activitatea de legiferare în ţară".

Senatorii au amânat şi miercurea trecută luarea unei decizii privind proiectul Legii asistenţei sociale, iniţiat de Guvern, după ce, în urma unor dezbateri în contradictoriu care au durat mai multe zeci de minute.