monitorulcj.ro Menu
Politică

Un politician obscur din Câmpia Turzii, în centrul unei povești despre lobby și influență politică peste Ocean

Un politician obscur din Câmpia Turzii, care în timpul liber se ocupă de “păstorit” evangheliști, Avram Gal (ALDE), a ajuns în miezul conspirațiilor mondiale. Gal este președintele New Life International Evangelical Association, o organizaţie invizibilă, dar aparent influentă, și a fost numit, recent, consilier al ministrului Apărării.

Dar să începem cu începutul.

Deputatul Ben-Oni Ardelean (PNL) a devenit, fără să vrea, noua stea a politicii româneşti, după difuzarea celui mai recent documentar Netflix - „Familia” („The Fellowship”), o presupus-teribilă organizaţie pe cât de invizibilă, pe atât de influentă şi care, în numele lui Isus, conduce lumea: toţi preşedinţii Statelor Unite din ultimii 70 de ani sunt la degetul mic al acestei „Familii”.


Documentarul oferă spaţii ample României şi îl prezintă pe Ben-Oni Ardelean, pastor baptist la bază, ca pe un pion înaintat al acestei organizaţii care şi-a întins tentaculele şi influenţa asupra ţărilor din Europa de Est. Sunt prezentate întâlniri avute între Ardelean şi senatorul american Robert Adelhort – finanţator şi om de bază al presupusei „Familii”.

„Este o prostie”, e singurul lucru pe care deputatul Ardelean îl spune când e întrebat despre acest documentar şi presupusele sale legături cu respectiva organizaţie creştină neconfesională, scrie digi24.ro.


Cum au încercat Dragnea și Tăriceanu să profite de Frăție

Deputatul PNL nu a dorit să precizeze nimic în plus despre legăturile sale cu alţi congresmeni americani, fraţi întru credinţa baptistă, sau cum anume a ajuns pe lista scurtă a politicienilor români care participă la Micul Dejun Naţional cu Rugăciune din Statele Unite – un important eveniment anual la care au participat toţi preşedinţii americani din ultimii 50 de ani.

Ideea, prezentată în documentar, este că acest „mic dejun”, dincolo de aspectele la vedere, legate de lobby politic sau dezvoltare de relaţii (networking), reprezintă punctul culminant prin care presupusa organizaţie îşi exercită influenţa discretă asupra liderilor americani.


Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, s-a aflat şi el pe lista scurtă a acestui eveniment, unde trebuia să fie prezent în luna februarie a acestui an, dar acesta nu a mai plecat în SUA.

Tăriceanu și Gal, plimbare în SUA

Și Călin Popescu Tăriceanu a profitat de relațiile cu evangheliștii pentru a ajunge în SUA, în luna aprilie a acestui an, în scopul de a obține o fotografie cu Mike Pence, vicepreședintele ultra-conservator al americanilor.


Tăriceanu a fost însoțit în SUA de Avram Gal, membru ALDE, președinte al New Life International Evangelical Association.

"Acum, pe drumul de întoarcere din SUA, pot afirma că întâlnirile avute aici au fost reușite și am primit doar feedback pozitiv. Menționez că în 2020 Summitul Valorilor Creștine va avea loc la București, în luna septembrie (25-27). Vreau să mulțumesc pe această cale tuturor partenerilor și colaboratorilor. God bless România!", a scris Gal pe Facebook.


De menționat faptul că exact înainte de plecarea în SUA alături de Călin Popescu Tăriceanu, Avram Gal a fost numit consilier al ministrului Apărării.

Încă din anii ’90 funcţionează şi în Parlamentul României un foarte discret grup transpartinic reunit sub o denumire similară: „Grupul parlamentar de rugăciune”.

Conform declaraţiilor membrilor săi, grupul se reuneşte o dată pe săptămână, departe de ochii presei.

“Sunt în concediu la Cluj”

„Sunt în concediu şi chiar sunt la rude acuma, la Cluj. Sunaţi-l pe Ben Oni Ardelean”, declară senatorul PSD, Titus Corlăţean, fost ministru al Justiţiei (2012) şi de Externe (2012-2014). Şi membru actual al grupului de rugăciune.

„Amestecul ăsta, de politică cu chestiuni de nu ştiu de care, n-are nimic de-a face grupul de rugăciune cu politica şi cu influenţe de nu ştiu ce fel”, spune Corlăţean înainte de a închide telefonul.

Ideea centrală a documentarului Netflix este că respectiva Frăţie/Familie se bazează pe următoarea axiomă: „Cu cât reuşeşti să faci o organizaţie mai invizibilă, cu atât ea va fi mai influentă”. Sub imaginea „discreţiei” şi a „invizibilităţii” se poate ascunde, însă, la fel de lesne, şi foarte mult fum.