monitorulcj.ro Menu
Politică

Premierul Ungariei, Viktor Orban, vine la Cluj. Ce va discuta cu liderii UDMR în Transilvania

Premierul Ungariei, Viktor Orban, va vizita, timp de trei zile, mai multe localităţi din Transilvania, în perioada 8-10 mai, la invitaţia UDMR.

viktor orban

"La invitaţia UDMR, premierul Ungariei, Viktor Orbán, preşedintele FIDESZ soseşte într-un turneu de două zile în Transilvania. În 8 mai va avea o întâlnire cu liderii Uniunii, cu reprezentanţii UDMR în administraţiile publice locale, cu reprezentanţi ai bisericilor maghiare şi cu studenţi. Pe 10 mai premierul ungar va inaugura cea mai mare fabrică de amestecuri de furaje din România aflată în localitatea Sânpaul din Târgu Mureş şi va vizita Academia de Hochei pe gheaţă din Cârţa şi Centrul de Protecţie a Copilului Sf. László din Sânsimion, ambele din judeţul Harghita", se arată într-un comunicat transmis, joi, de UDMR.

Potrivit sursei citate, Viktor Orban va susţine, alături de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, o conferinţă de presă la Cluj, pe tema alegerilor europarlamentare.


De asemenea, după ce va vizita fabrica de furaje din judeţul Mureş, premierul ungar va asista la un meci de hochei pe terenul din Cârţa, academia sportivă din localitate fiind beneficiară a unor fonduri oferite de guvernul de la Budapesta.

Viktor Orban a mai fost prezent la Cluj şi în 2017, când a participat la câteva acţiuni dedicate împlinirii a 500 de ani de la Reforma protestantă.