Politică
Alin Tişe, în război cu urbaniştii: „Sunt multe «minţi luminate» în CTATU”
Obiecţiile pe care mai mulţi arhitecţi membri ai Comisiei tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) din cadrul Primăriei Cluj-Napoca le-au avut zilele trecute cu privire la noua pistă a aeroportului clujean l-au enervat pe preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.
El le-a transmis membrilor CTATU să se preocupe mai bine de blocurile dintre case în loc să încerce să blocheze marile investiţii ale judeţului. “Din păcate, există foarte multe «minţi luminate» în această Comisie Tehnică de Urbanism, care, în loc să se preocupe de blocurile dintre case se preocupă de investiţiile mari. Uitaţi-vă ce au făcut în acest Cluj şi veţi vedea ce minţi luminate avem în comisie. Eu sper ca până la urmă ei să înţeleagă că aceste investiţii nu le facem pentru mine sau pentru familia mea, ci le facem pentru Cluj. Probabil că au nevoie ca în fiecare săptămână să le prezint câte un bloc între case ca să vadă cât de buni profesionişti sunt ei. Toate lucrurile au o limită, noi nu putem să stăm să ne uităm la ei cum au obiecţii. Nu au decât să discute cu cei de la proiectare, cu specialiştii din Consiliul Judeţean şi să găsească o soluţie. Până la urmă, dezvoltarea acestui oraş şi a acestui judeţ depinde şide această pistă. Eu cred că toţi avem interesul să mergem mai departe şi nu să stăm să comentăm noi ce spune o «minte luminată» dintr-o comisie, care probabil în viaţa lui nu a bătut un cui într-un perete”, a spus Tişe ieri, cu ocazia demarării oficiale a lucrărilor la noua pistă. El a ţinut să precizeze că se referă în special la arhitecţii Adrian Iancu şi Adrian Borda. Acesta din urmă nu este membru al CTATU, însă, în calitate de şef de proiect al PUG, a luat parte la şedinţa în care s-a dezbătut proiectul pistei. Constructorul pistei a explicat că obiecţiile arhitecţilor nu sunt întemeiate. “Problema care se pune la Comisia Tehnică de Urbanism este că s-ar dori să fie un pod care să treacă peste Someş, lucru care, după socotelile mele, se exclude. Din punct de vedere tehnic, lăţimea de 300 de metri ar însemna o colmatere şi o întreţinere pe care puţine state din lume şi le-ar permite. Practic, costurile ar fi mai mari la exploatare decât la execuţie”, a menţionat directorul Napoca SA, Ştefan Dimitriu. M.O.