Politică
A fost semnat contractul pentru pista aeroportului
Contractul pentru construirea primei etape de 2100 de metri a pistei Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca a fost semnat ieri.
Prima etapă de 2.100 de metri din totalul celor 3.500 de metri câţi va avea noua pistă a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca va fi realizată de asocierea SC Napoca SA – SC Icco Systems SRL – SC Geo Arc SRL, termenul de execuţie fiind de şase luni.
După ce licitaţia pentru construirea pistei Aeroportului clujean a fost contestată de două ori de Romstrade, firma care a pierdut licitaţia, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia, iar miercuri s-a semnat contractul cu asocierea care a câştigat licitaţia.
„Este vorba despre prima etapă a acestui proiect, care are în vedere construirea primilor 2.100 de metri. În paralel vom face paşii necesari pentru organizarea şi demararea procedurilor necesare pentru aducerea pistei la 3.500 de metri”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Contractul de execuţie a fost semnat cu cu asocierea SC Napoca SA – SC Icco Systems SRL – SC Geo Arc SRL, care a fost declarată câştigătoare în urma procedurii de licitaţie. Valoarea contractului este de peste 32 milioane de euro, iar termenul de execuţie este 180 de zile de la data semnării contractului.
Licitaţie contestată din trei părţi
Iniţial, în luna iunie, licitaţia pentru pista aeroportului a fost contestată din trei părţi: SC Romstrade SRL, asocierea Cooperativa Edile Appennino – SC Airport Management Consultancies SRL şi asocierea Construcciones Sanchez – Dominguez Sando SA – SC Delta Antrepriză de Construcţii Montaj 93 SRL – SC Drum Concept SRL. Ulterior, aceştia din urmă şi-au retras contestaţia, Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis contestaţia Romstrade, însă cea a asocierii Cooperativa Edille Appennino - Airport Management Consultancies a fost respinsă.
Romstrade a contestat de două ori rezultatul licitaţiei, însă CNSC a respins ambele contestaţii.
Romstrade, chemată în instanţă?
Potrivit lui Alin Tişe, din cauza contestaţiei, începerea lucrărilor a fost întârziată cu jumătate de an.
Preşedintele Consiliului Judeţean se gândeşte să dea în judecată firma care a depus contestaţia din cauza întârzierilor produse la începerea lucrărilor.
„Dacă vom putea dovedi pagubele produse de firmă prin contestarea rezultatului licitaţiei, vom acţiona în instanţă firma respectivă”, a declarat Alin Tişe. El a adăugat că are în vedere chiar cererea falimentului firmei.
Licitaţia pentru etapa a doua, organizată în curând
Alin Tişe a mai afirmat că în cursul celor şase luni cât va dura realizarea etapei de 2.100 de metri va fi realizată şi licitaţia pentru începerea lucrărilor la a doua etapă a pistei aeroportului.
“Etapa a doua va fi licitată în perioada de execuţie a primei etape astfel încât când finalizăm prima etapă să putem începe etapa a doua”, a precizat Tişe.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, întreaga pistă a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca va fi plătită în trei ani bugetari.