Politică
Parlamentul European va TĂIA FONDURILE UE pentru țările care nu respectă statul de drept
Parlamentul European a votat, joi, în plenul de la Strasbourg, raportul referitor la înghețarea fondurilor europene în cazul țărilor membre care nu respectă statul de drept.
La cererea unuia dintre inițiatori, raportul a fost retrimis la comisia de specialitate pentru negocierile următoare. Deputații europeni urmează să dezbată formularea finală a regulamentului alături de miniștrii UE, care nu au luat încă o poziție, votul final urmând să fie dat în Consiliul European.
"Eurodeputaţii au decis în mod specific să menţioneze protejarea şi promovarea principiilor democraţiei şi statului de drept ca fiind principalul obiectiv, dat fiind că aceste norme sunt elemente preliminare necesare apărării drepturilor fundamentale şi asigurării încrederii reciproce între statele membre şi cetăţeni la nivelul Uniunii Europene", precizează Parlamentul European.
Un amendament care se referea la evaziunea fiscală și care propunea ștergerea unor cuvinte, respectiv precizarea "concurența fiscală ține de competența statelor membre" a fost respins prin vot. Votul pe întregul raport a trecut cu 397 opțiuni pentru și doar 158 împotrivă. Prin inițiativă dezbătută miercuri seara, Uniunea Europeană își dorește să limiteze sau chiar să înghețe finanțarea în cazul țărilor membre în care există deficiențe generalizate în aceea ce privește statul de drept.
"În cazul fiecărui stat trebuie să ne asigurăm că judecătorii, curțile de justiție sunt imparțiale. Din punct de vedere al managementului banilor, să fie eficient. Totul trebuie să fie limpede, trebuie să existe flexibilitate, pentru a avea instrumente pentru situații neprevăzute. Mecanismul statului de drept este o piatră de hotar pentru planul financiar 2021 - 2027", a declarat, în timpul dezbaterilor, Comisarul european pentru buget, Günther Oettinger.
Uniunea Europeană trebuie să intensifice acţiunile pentru promovarea democraţiei, a normelor statului de drept şi a drepturilor fundamentale în spaţiul comunitar, inclusiv prin susţinerea organizaţiilor societăţii civile, conform rezoluţiei adoptate joi de Parlamentul European.