Politică
Centura Vâlcele Apahida, circulabilă „cel târziu” din 10 noiembrie
Premierul Emil Boc le-a cerut constructorilor să finalizeze lucrările la Centura Vâlcele-Apahida la data de 1 noiembrie, acceptând „o marjă de 10 zile”.
„Încercaţi să terminaţi lucrările la 1 noiembrie pentru a avea marja de 10 zile în cazul în care vremea este nefavorabilă”, le-a spus Boc constructorilor. În cazul în care termenul nu va fi respectat, contractul cu firma care efectuează lucrările ar putea fi reziliat, a avertizat premierul.
Premierul Emil Boc a vizitat vineri şantierul Centurii ocolitoare Vâlcele- Apahida, pentru a verifica stadiul lucrărilor.
Şeful Executivului a fost însoţit de reprezentanţi ai PDL Cluj printre care primarul muncipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, şi preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, precum şi de directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon.
În scurta sa vizită pe şantierul Centurii de Est, premierul a precizat că aceasta face parte din investiţiile Guvernului care vor fi finalizate „integral” în 1 iunie 2012.
Boc nu acceptă întârzieri, Pantelimon se conformează
Premierul Emil Boc i-a avertizat pe reprezentanţii firmei constructoare Vegyepszer şi pe directorul DRDP, Ion Pantelimon, că vrea „lucruri concrete şi asumate” şi că este important ca centura să fie dată în exploatare în acest an.
Şeful Guvernului a precizat că Centura va fi finalizată integral la 1 iunie 2012, dar din cel târziu 10 noiembrie va fi circulabilă pentru clujeni, mai puţin un kilometru, unde traficul va fi deviat pe o porţiune ocolitoare, din cauza alunecărilor de teren. „Eu am cerut ca termen 1 noiembrie, cu o marjă de 10 zile în condiţiile în care vremea va fi nefavorabilă. 10 noiembrie e termenul asumat de ei, dar nu voi accepta întârzieri”, a spus Boc. Premierul a adăugat că cei aproximativ 24 de kilometri îi vor scoate pe clujenii din Zorilor, Pata sau Feleac din „coşmarul traficului greu”. „Sunt aici pentru a ne asigura că ceea ce am promis se va respecta”, a explicat Boc.
Ion Pantelimon a precizat, la rândul său, că de la kilometrul 5+300 la 6+100 se va lucra şi după data de 30 septembrie, dar că “se va crea acest bypass - centură provizorie”. „La 10 noiembrie se va da în circulaţie centura, pe asfalt, în condiţii de siguranţă, cu parapeţi şi marcaje, cu excepţia acestui kilometru pe care se va circula pe o rută ocolitoare provizorie”, a explicat directorul DRDP, Ion Pantelimon.
Întârzieri şi sancţiuni pe Centura Vâlcele
Vă reamintim că, recent, constructorii centurii Vâlcele – Apahida au fost sancţionaţi cu 65.500 de lei, amenzi aplicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj pentru nereguli în sectorul relaţiilor de muncă (19 controale, care s-au soldat cu amenzi de 15.000 de lei), respectiv de Garda de Mediu Cluj pentru excavări şi depozitarea deşeurilor fără autorizaţie de mediu.
De asemenea, Curtea de Conturi a efectuat un control al contractelor ce vizau realizarea celor două centuri şi a imputat cheltuieli nejustificate de circa 300.000 de lei.
Pe Centura Vâlcele – Apahida lucrează consorţiul Pizzarotti-Tirrena Scavi, şi firmele Vegyepszer şi Diferit. Lucrările Centurii au început în 2006, costurile totale ridicându-se la 530 de milioane lei.