Politică
Strategie de dezvoltare la Turda
Tudor Ştefănie, edilul şef al Turzii, a făcut publică strategia de dezvoltare la nivel regional pentru următorii ani, documentul fiind prezentat la deschiderea oficială a zilelor oraşului de săptămâna trecută.
“CON-Turda”, concept de dezvoltare la nivel regional, are peste 70 de pagini şi trasează în linii mari proiectele pe care administraţia locală le are în pregătire pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor urbei. Proiectele integrate vizează Salina, Castrul Potaissa, centrul vechi, parcul zoologic, reabilitarea blocurilor, pistă pentru biciclişti, realizarea hotelului de cinci stele, subproiectul “Mocăniţa”, Cheile Turzii etc. “Ce mă intrigă e faptul că până acum nu a venit nimeni să mă întrebe despre această strategie, să o consulte şi să aducă îmbunătăţiri... nu pretind că ea este perfectă, este viziunea noastră, a administraţiei locale, asupra dezvoltării zonei”, a precizat primarul Tudor Ştefănie. D.D.