Politică
Cluj-Napoca va avea o asociaţie pentru sprijinul dezvoltării turistice
Primăria Cluj-Napoca şi Patronatul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism au iniţiat înfiinţarea unei Asociaţii pentru sprijinul dezvoltării turistice la nivel de municipiu, dar şi la nivel de regiune.
În şedinţa din 6 septembrie, consilierii vor avea un proiect în acest sens propus spre aprobare, aceasta fiind ultima etapă înaintea înfiinţării efective a organizaţiei.
Prin această asociaţie, primăria doreşte cooptarea tuturor celor implicaţi în fenomenul turistic în realizarea de proiecte care să aibă ca şi finalitate promovarea turismului clujean în ţară şi în străinătate, se arată în comunicatul emis de instituţie.
Activitatea asociaţiei va consta în editarea de materiale publicitare, identificarea resurselor financiare, inclusiv programe de finanţare a unor proiecte noi sau a celor deja existente din domeniul turismului, dar şi redactarea, implementarea, monitorizarea şi oferirea de asistenţă tehnică şi consultanţă, după caz, pentru astfel de proiecte. Protejarea, conservarea şi întreţinerea mediului înconjurător şi a patrimoniului cultural, precum şi organizarea şi participarea la evenimente pentru a promova turismul clujean sunt celelalte dintre obiectivele asociaţiei.
Printe organizaţiile care vor fi membre la constituirea asociaţiei se numără Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, Asociaţia Hotelierilor Clujeni, Consiliul Judeţean Cluj şi Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni.