monitorulcj.ro Menu
Politică

Liderul PSD Cluj Horia Nasra cere comisie specială pentru proiectul introducerii metroului în Cluj

Liderul PSD Cluj deputatul Horia Nasra consideră că introducerea metroului este o soluţie care va determina descongestionarea traficului şi va da un nou imbold dezvoltării municipiului şi localităţilor limitrofe.

Chiar dacă am pierdut anul 2018, după anunţul din iarna trecută cu privire la bugetarea studiului de fezabilitate, încă avem posibilitatea să începem corect acest proiect, crede social democratul clujean.

“Din păcate municipalitatea a ratat startul proiectului, însă avem posibilitatea să recuperăm timpul pierdut dacă cei din primărie se vor organiza corespunzător. I-am trimis primarului Emil Boc exemple similare de sisteme de metrou, din oraşe şi zone metropolitane de dimensiunea Clujului: Metro de Bilbao, Metropolitana di Brescia, Metropolitana di Catania, Métro de Lausanne, Métro de Lille şi Métro de Rennes.


Dacă municipalitatea a luat în calcul, în urmă cu câteva luni, exemplul metroului din Brescia pentru a duce în discuţie tema metroului, trebuie să ţină cont de consultarea publică făcută de autorităţile italiene. Prin intermediul unei comisii, timp de doi ani, între 1986 și 1987 municipalitatea din Brescia a realizat o analiză privind costurile, impactul acestui proiect și, totodată, s-au efectuat anumite controale detaliate cu privire la punerea în aplicare a acestui proiect.

Dacă luăm ca exemplu şi introducerea metroului în Bilbao, în 1971, conducerea Provinciei Vizcaya, Consiliul Local din Bilbao și Camera de Comerț au creat o comisie pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de infrastructură din Bilbao. Patru ani mai târziu, a fost creat consorţiul Consorcio de Transportes de Bizkaia (CTB).


Utilitatea unei astfel de comisii a fost deja probată în toate proiectele de succes, de introducere a metroului în oraşe din Europa. Având în vedere expertiza profesională a cercetătorilor clujeni, recunoaşterea internaţională a profesorilor universitari, componenţa comisiei nu trebuie să constituie o problemă: reprezentanţi ai mediului universitar (în special UTCN), ingineri, proiectanţi, arhitecţi, consilieri locali din toate partidele şi nu în ultimul rând reprezentanţi ai comunelor limitrofe municipiului.

În acest context, îi solicit primarului Emil Boc să constituie o `Comisie specială pentru proiectul introducerii metroului în Cluj` pentru a colecta informaţii şi pentru a cunoaşte experienţa altor proiecte similare, pentru a asigura o informare completă a clujenilor cu privire la proiect şi pentru a superviza etapele proiectului”, a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.