monitorulcj.ro Menu
Politică

Premierul Ungariei inflamează spiritele: Pentru noi, Centenarul nu este un moment festiv

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară "Tusvanyos" de la Băile Tuşnad, că pentru maghiari Centenarul Marii Uniri nu reprezintă "un moment festiv".

"Acum o sută de ani, România a intrat în epoca modernă. (...) Înţelegem că, din punctul lor de vedere, este un moment festiv, dar să înţeleagă şi ei că pentru noi nu e un moment festiv", a afirmat, potrivit traducerii oficiale asigurate de organizatori, Viktor Orban, adăugând că "de o sută de ani România modernă nu ştie ce să facă cu cei peste un milion de maghiari care trăiesc aici".

El a mai spus, printre altele, că Ungaria şi-a propus ca până în 2030 să devină una dintre cele "cinci cele mai bune ţări din Uniunea Europeană, unde merită să trăieşti şi să munceşti", dar şi să contribuie la "ridicarea Europei Centrale", alături de ţările învecinate.


"Avem resurse, avem curaj şi am arătat vecinilor noştri că aceia care colaborează cu ungurii fac bine. Avem o ofertă pentru vecinii noştri, care se concentrează în ideea să legăm între noi ţările noastre cu autostrăzi, cu căi ferate şi (...) reţele energetice, (...) să armonizăm dezvoltarea armatelor noastre şi să dezvoltăm împreună economia şi investiţiile în Bazinul Carpatic. Deci, avem o ofertă - să construim împreună Bazinul Carpatic, pe baza respectului reciproc", a transmis Viktor Orban, la cea de-a 29-a ediţie a Universităţii de Vară "Tusvanyos", organizată de Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria şi Consiliul Tineretului Maghiar din România.