monitorulcj.ro Menu
Politică

Aleşi ai PSD sar în "barca" lui Ponta. Ce spune preşedintele social democraţilor clujeni Horia Nasra despre plecări

Liderii locali PSD au reacţionat, după plecările din ultimele zile spre partidul lui Victor Ponta, acuzând că Pro România este ambiţia limitată a fostului premier şi că acesta a plecat la rândul său la recomandarea "unor forţe oculte".

Printre cei care au ales Pro România sunt şi trei foşti miniştri.

Preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a reacţionat în legătură cu plecările din partid, considerând că nu este nimic spectaculos că mai mulţi membri ai partidului au ales să îmbrace altă haină politică. Nasra spune însă că Victor Ponta ar fi un excelent partener de platformă politică cu Dacian Cioloş, deoarece are idei uşor liberale.


”PSD este cel mai important brand politic din România. În PSD se înscriu zilnic oameni, pe de altă parte uneori şi pleacă. Nu este nimic spectaculos, că doi, trei sau şapte membri mai gauche caviar au ales să îmbrace altă haină politică. Binenţeles, ştiam de câţiva ani, că dl. Ponta nu a votat candidaţii PSD la prezidenţiale, că dumnealui are idei uşor liberale, etc. Cred că ar fi un excelent partener de platformă politică cu Dacian Cioloş”, a spus Nasra, potrivit Mediafax.

În ultimele zile mai multe persoane au demisionat din PSD alegând formaţiunea lui Victor Ponta- Pro România. Printre demisionari se află şi trei foşti miniştri din Guvernele PSD: fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu (Guvernul Ponta 2) şi Augustin Jianu, fost ministru al Comunicaţiilor (Guvernul Grindeanu), Mircea Titus Dobre, fost ministru al Turismului (Cabinetul Tudose).


Deputaţii Cătălin Nechifor şi Ion Tabugan au anunţat, marţi, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor că au demisionat din PSD, respectiv PMP, ei alăturându-se partidului condus de Victor Ponta şi Daniel Constantin. În aceeaşi zi, deputatul PSD, Marilena-Emilia Meiroşu a anunţat, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din grupul parlamentar social-democrat. A urmat deputatul PSD, Gabriela Podaşcă, care pleacă la Pro România.

Prima reacţie cu privire la demisiile din PSD a fost a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, care a criticat "atitudinea de şobolan a doi foşti premieri ai partidului". Nu a dat nume, însă se speculează că, pe lîngă Victor Ponta, ar fi vorba şi de acţiunile lui Mihai Tudose.