Politică
Parlamentarul Horia Nasra cere explicaţii în privinţa hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița- Lapuștești
Deputatul PSD Horia Nasra i-a adresat câteva întrebări ministrului Energiei Toma-Florin Petcu referitoare la proiectul privind Hidrocentrala cu acumulare prin pompaj Tarnița- Lapuștești.
“Proiectul Hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarnița-Lăpuștești este extrem de important pentru aportul pe care îl va aduce la echilibrarea sistemului energetic național cât și pentru dezvoltarea economică a zonei, 4.000 de locuri de muncă fiind preconizate a fi create.
Având în vedere că pentru Romania, potențialul hidro reprezintă o alternativă durabilă și relativ mai puțin costisitoare de dezvoltare a sectorului energetic, proiectul Hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarnița-Lăpuștești este un obiectiv de interes național, luând în considerare rolul esențial pe care îl va avea în participarea la reglajul frecvență-putere necesar odată cu intrarea în funcțiune a grupurilor 3 și 4 de la CNE Cernavoda.
Mai mult decât atât tergiversarea proiectului a fost acompaniată de acuzații conform cărora, au fost alocate fonduri considerabile acestui proiect, în condițiile în care nu a fost concretizat. De asemenea, s-a mai reclamat și cheltuirea inutilă a 5 milioane de euro pe studii de fezabilitate, spune Nasra.
Deputatul PSD îi adresează ministrului două întrebări:
“- Concret, care este strategia ministerului pentru revigorarea proiectului Hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarnița-Lăpuștești?
- Ați solicitat/veți solicita întocmirea unui raport care să soluționeze acuzațiile privind cheltuirea inutilă a unor fonduri guvernamentale pentru acest proiect blocat?”.