monitorulcj.ro Menu
Politică

Comisia de la Veneția: NU este obligatoriu pragul la abuzul în serviciu, iar dacă acesta se introduce NU este vorba de prag financiar

Tudorel Toader

Comisia de la Veneția a precizat pentru publicația Adevărul că pragul privind abuzul în serviciu, invocat de ministrul Justiției Tudorel Toader ca justificare pentru anumite modificări legislative, nu este unul financiar.

Decisivă este natura faptei, a precizat Comisia, iar pragul la care se referă raportul Comisiei adesea invocat în acest sens nu este în niciun caz  unul financiar.

„Adevărul” a obţinut poziţia oficială a Comisiei de la Veneţia asupra celei mai litigioase chestiuni politico-juridice din ultimul an: aşa-numitul prag de prejudiciu care ar trebui impus în definirea infracţiunii de abuz în serviciu, prag sub care fapta ar urma să fie dezincriminată penal, scrie romaniacurata.ro.


Două decizii ale Curţii Constituţionale şi ordonanţa de urgenţă nr. 13, care a dus la masive proteste de stradă la începutul acestui an, s-au bazat pe o înţelegere eronată a unui raport al Comisiei de la Veneţia, organismul juridic al Consiliului Europei. Eroarea de interpretare s-a transformat acum într-o obligaţie impusă Parlamentului de a reglementa un prag financiar pentru prejudiciile produse prin infracţiunea de abuz în serviciu. La solicitarea ziarului „Adevărul”, Comisia de la Veneţia a clarificat sfera de aplicare a raportului şi sensul concluziilor pe care le-a avut în vedere la întocmirea acestuia.

Iată răspunsul Comisiei de la Veneția la cererea de clarificări pe această temă venită din partea ziarului Adevărul:


”Raportul privind relaţia dintre responsabilitatea politică şi penală a miniştrilor se referă, conform titulaturii sale, doar la situaţia miniştrilor.

Acesta prevede: ‘… Comisia de la Veneţia consideră că prevederile penale naţionale privind „abuzul în serviciu”, „exces de autoritate” şi alte expresii similare trebuie interpretate în sens restrâns şi aplicate cu un prag înalt, astfel încât acestea să poată fi invocate în cazuri unde fapta este de natură gravă, cum ar fi de exemplu infracţiuni grave împotriva proceselor democratice naţionale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparţialităţii administraţiei publice etc’. (paragraful 102).


Aşadar, decisivă este natura faptei, iar pragul la care se referă nu este în niciun caz  unul financiar.

Mai mult, acest prag se aplică desigur doar normelor cu caracter general din legea penală privind abuzul în serviciu, dar nu şi la alte infracţiuni precum corupţia, spălarea banilor sau abuz de încredere”.


Comisia de la Veneţia este un organism în care sunt reprezentate toate ţările membre ale Consiliului Europei. Din partea României, membru titlular al Comisiei este Tudorel Toader, actualul ministru al Justiţiei, iar membru supleant este Bogdan Aurescu, actualmente consilier prezidenţial.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat săptămâna trecuta că va veni, într-un termen scurt, cu un proiect de lege în ceea ce priveşte pragul îa abuzul in serviciu.