Codul de procedură penală, modificat tacit în Senat în ce priveşte răspunderea magistraţilor

”Din păcate în prezent, deşi prezumţia de nevinovăţie este garantată de lege, acesta adeseori este nesocotit prin aşa zisa «telejustiţie» la care contribuie prin declaraţii tranşante magistraţi sau materiale care provin de la organele de urmărire penală, fără ca împotriva acestora să se îndrepte statul”, se arată expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege.

Directiva europeană la care se face referire vizează următoarele drepturi: dreptul de a nu prezentat ca vionovat de către autorităţile publice înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, faptul că sarcina probei îi revine acuzării, iar orice îndoială rezonabilă privind vinovăţia ar trebui să fie în beneficiul acuzatului, dreptul de a nu se autoincrimina, dreptul de a nu coopera şi dreptul de a păstra tăcerea, respectiv de a fi prezent la propriul proces.

”Prezumţia de nevinovăţie pleacă de la premisa că sarcina probei revine acuzării, iar orice îndoială cu privire la vinovăţie ar trebui să fie în beneficiul persoanelor suspectate sau acuzate (in dubio pro reo). Consecinţa acestui fapt este aceea că hotărârea instanţei trebuie să se întemeieze pe probe astfel cum îi sunt prezentate, şi nu pe simple acuzaţii sau presupuneri”, se mai arată în expunerea de motive.

Proiectul UDMR modifică şi articolul 542 din Codul de procedură penală care se referă la acţiunea în regres a statului împotriva magistratului culpabil de comiterea unei erori judiciare sau de reţinerea abuzivă a unui cetăţean, situaţie consemnată de către o instanţă internaţională. În forma aflată acum în vigoare, ”acţiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate poate fi îndreptată împotriva persoanei care, cu rea-credinţă sau din culpă gravă, a provocat situaţia generatoare de daune sau împotriva instituţiei la care aceasta este asigurată pentru despăgubiri în caz de prejudicii provocate în exerciţiul profesiunii”

În forma propusă de parlamentarii UDMR, acţiunea în regres a statului nu mai este condiţionată de provocarea cu reacredinţă sau din culpă gravă a situaţiei generatoare de daune. Mai mult, un alineat nou introdus la art. 542 stipulează că în cazurile de rea-credinţă sau neglijenţă gravă, fapta se încadrează la abuz în serviciu: ”Fapta persoanei care cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă comis una din acţiunile care au condus la situaţia generatoare de daune constituie abuz în serviciu şi se pedepseşte conform art.297, alin 1”.

Proiectul, care a fost depus iniţial în legislatura trecută, dar a fost clasat, va fi transmis Camerei Deputaţilor, care este decizională în acest caz.