monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce promit politicienii clujeni. Laszlo Attila vrea măsuri concrete şi sancţiuni pentru cei care refuză vaccinarea copiilor

Ce promit politicienii clujeni. Laszlo Attila vrea măsuri concrete şi sancţiuni pentru cei care refuză vaccinarea copiilor

Senatorul UDMR Laszlo Attila are în vedere câteva proiecte în domeniul sănătăţii.

Concediile sunt pe sfârşite iar politicienii urmează să se întoarcă la muncă. Monitorul de Cluj îşi propune să afle care sunt priorităţile acestora pentru următoarele şase luni, fie că sunt reprezentanţi în Legislativul României sau în forurile administrative locale. Rămâne de văzut în ce măsură se vor şi ţine de cuvânt şi câte din promisiunile lor se vor concretiza.

De câţiva ani se aşteaptă reglementări foarte clare, măsuri şi eventual sancţiunii pentru cei care refuză vaccinarea copiilor. Un semnal de alarmă în acest sens, mai ales în contextul epidemiei de rujeolă, trage şi parlamentarul UDMR de Cluj Laszlo Attila, preşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului. Politicienul clujean are ca prioritare pe agenda sa proiecte care vizează domeniul sănătăţii.


„Ca prioritate în domeniul legislativ este Legea vaccinării. A trecut de Guvern, a ajuns în Parlament. Încercăm acum să facem astfel încât să treacă foarte repede la Senat, urmând să o trimitem cât de repede la deputaţi.

Este necesară o lege a vaccinării şi importantă totodată. Intenţia noastră este ca în cazul în care se impun corecturi la această lege care a trecut în şedinţă de Guvern, să facem acest lucru. Aici mă refer la anumite aspecte care ridică chiar şi probleme constituţionale. Mai exact, la problema sancţionării părintelui, la problema neacceptării la şcoală a copilului dacă nu este vaccinat. Deci căutăm o formulă corectă pentru aceste aspecte.


De asemenea, am discutat cu juriştii de la Colegiul Medicilor despre o problemă stringentă- ce o să facem cu acei medici care refuză vaccinarea?”, spune senatorul clujean.

Tot în perioada următoare se preconizează ca o parte din Legea sănătăţii să ajungă pe masa Comisiei de Sănătate de la Senat.


“S-a lucrat toată vara la capitole în ce priveşte statutul medicilor, Legea farmaciei şi multe altele. Urmează să facem anumite corecturi, probabil până la sfârşitul anului terminăm această lucrare.

Totodată, înţelegerea cu colegii este să ridicăm la nivel de lege problema prevenţiei, mă refer la screening. Acest lucru ar prevedea ce screening să se facă la nou născuţi, ce obligaţii are sistemul sanitar de exemplu în cazul screeningului în cazul cancerului mamar la femei, cancerul de colon. De asemenea, eu cred că trebuie făcute investiţii pentru a nu mai pierde vremea în situaţiile în care sunt depistate cazuri de cancer în stadii precoce, adică şi asta încercăm să ridicăm la nivel de lege”, mai precizează parlamentarul clujean Laszlo Attila.  


Activitatea parlamentară în cifre

Senatorul UDMR este la al doilea mandat în Senat, iar anul acesta a avut 11 iniţiative legislative şi a luat cuvântul în plen de cinci ori. Parlamentarul clujean nu a fost foarte „vorbăreţ” neavând declaraţii politice sau întrebări.