Politică
Prima reacție a CJ Cluj după dezastrul ecologic de la Pata Rât. Tișe nu neagă incidentul și începe un război politic cu prefectul
După ce a ascuns mai bine de o lună alunecarea de teren de la Pata Rât și problemele grave care ar putea avea loc din cauza lichidelor toxice care se scurg din deșeuri, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, sare la gâtul prefectului Aurel Cherecheș pe care îl numește "incompetent profesional".
Prefectul Aurel Cherecheş a declarat, marţi, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, că nivelul de levigat (lichid toxic rezultat din dizolvarea deşeurilor – n.a.) din fosta rampă deşeuri de la Pata Rât nu este gestionat corect, fiind lăsat să curgă, debitul ajungând şi la 100 de litri pe secundă.
”A fost o alunecare de teren în luna iulie, atât a pământului cu care s-au acoperit deşeurile de la rampa de gunoi neconformă de la Pata Rât, cât şi a deşeurilor, pe o lungime de 300 de metri, blocând pe 120 de metri albia pârâului Zăpodie, adiacent depozitului. Spre sfârşitul toamnei, când ploile se vor accentua, situaţia nu va rămâne la fel. Fiind blocată albia pârâului, dacă vor veni debite masive de apă pe albie, este o posibilitate să erodeze undeva în preajma centurii de ocolire a Clujului pe relaţia Vâlcele – Apahida. În plus, nivelul de levigat nu este gestionat corect, fiind lăsat să curgă, debitul ajungând şi la 100 de litri pe secundă. Beneficiarul, Consiliul Judeţean Cluj, stă şi nu face nimic corespunzător în rezolvarea acestei probleme”, a spus Cherecheş.
Potrivit acestuia, în acest caz ar trebui să existe un impact minim al levigatului asupra pânzei freatice din zonă, dar nu este convins sută la sută că acest lucru se întâmplă.
În cadrul şedinţei s-a dispus Consiliului Judeţean (CJ) Cluj să intervină rapid şi să ia măsuri pentru oprirea alunecării de teren, decolmatarea albiei pârâului Zăpodie şi oprirea scurgerii levigatului, care trebuie preluat şi dus la staţii de epurare.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, nu s-a prezentat ieri în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, dar astăzi a început un război politic cu prefectul.
"Cerem public prefectului PSD să-și ceară scuze angajaților CJ Cluj despre care a spus că nu fac nimic și i-a amenințat că va trimite instituții «să aprindă becul să facă lumină». Este inadmisibil să faci asemenea afirmații halucinante. Încă nu cunoaște atribuțiile funcției de prefect și își permite să dea lecții angajaților de la Consiliul Județean. Acest lucru nu îl voi tolera niciodată. În caz contrar, CJ Cluj nu va mai participa la nici o acțiune politică organizată de Prefect. Prefectul va fi singurul responsabil de acest blocaj instituțional înțelegând să facă politică, nu administrație. Nu voi permite niciodată unui prefect nepriceput și fără cunoașterea problemei să dea lecții, care nu a înțeles nimic", spune Tișe într-un comunicat de presă.
Președintele CJ Cluj recunoaște că în 22 iulie a avut loc o alunecare de teren în zona Para Rât, iar experții au stabilit măsurile care trebuiau luate, măsuri care "s-au realizat de urgență pentru stabilizarea situație", susține Tișe.
"Îi asigurăm pe clujeni că CJ Cluj a luat toate măsurile necesare, în regim de urgență, dispuse de specialiști și că acum se desfășoară o expertiză tehnică care va da o soluție. Declarațiile halucinante ale Prefectului, că e pusă în pericol centura, sunt iresponsabile, făcute de o persoana incompetentă și de rea-credință", a încheiat Tișe.
Detali despre ce s-a întâmplat la Pata Rât puteți citi aici.