monitorulcj.ro Menu
Politică

USR demarează un referendum intern privind redefinirea familiei

Uniunea Salvaţi România (USR) organizează în perioada 7 - 13 august, primul referendum intern pe tema poziţionării partidului asupra iniţiativei de modificare a articolului 48 din Constituţie privind redefinirea familiei, conform unui anunţ făcut la începutul lunii iunie.

USR demarează astăzi un referendum intern privind redefinirea familiei  sursa foto dcnews.ro

"Referendumul statutar a fost declanşat de peste 200 de membri USR, semnatari ai unei iniţiative USR Suceava. USR este un partid modern, care încurajează democraţia participativă, atât în interior, cât şi în societate. Astfel, membrii simpli au puterea de a influenţa deciziile organelor de conducere şi de a participa la stabilirea direcţiei partidului", preciza USR la acel moment.

Argumentele reprezentanţilor USR

"Valorile USR se bazează pe democraţie internă, integritate şi transparentă faţă de membrii USR şi faţă de societate", mai preciza formaţiunea.


Deputatul Emanuel Ungureanu atrăgea atenţia că nu era necesar să se ajungă aici, dar aceasta e până la urmă, cea mai democratică variantă de a lămuri lucrurile între liderii USR.

“Consider că cei care au iniţiat referendumul intern au făcut un lucru foarte înţelept, în condiţiile în care există clar un conflict între viziunea lui Nicuşor Dan asupra dezvoltării partidului şi cea a majorităţii Biroului Naţional. E normal să nu se tranşeze discuţiile într-un joc politic. Acest referendum intern va tranşa care este opţiunea membrilor USR, dar nu trebuia să se ajungă aici. Probabil că va fi o practică atunci când vor exista tensiuni între lideri”, a declarat atunci Ungureanu.


Congres după demisie

După finalizarea referendumului, se va organiza şi congresul pentru alegerea unui nou preşedinte al USR, ca urmare a demisiei lui Nicuşor Dan.

Preşedinte interimar al partidului este Elek Levente, vicepreşedintele care a obţinut cele mai multe voturi la ultimul congres

Etichete: referendum usr