monitorulcj.ro Menu
Politică

Deputatul PSD Cornel Itu, după prima sesiune parlamentară: iniţiative legislative şi interpelări în domenii precum infrastructura, educaţia, sănătatea

Deputatul PSD Cornel Itu, după prima sesiune parlamentară: iniţiative legislative şi interpelări în domenii precum infrastructura, educaţia, sănătatea

Deputatul PSD Cornel Itu a avut în sesiuna parlamentară care s-a încheiat interpelări şi proiecte legislative în mai multe domenii. Parlamentarul clujean a promovat în Legislativ şi proiecte de suflet.

În domeniul sănătăţii, parlamentarul clujean a avut o interpelare care a făcut referire la necesitatea achiziționării de noi ambulanțe pentru ISU Cluj, din cauza gradului ridicat de uzură al celor existente și a cheltuielilor foarte ridicate pentru repararea acestora.

Un proiect de suflet al deputatului clujean pentru zona Dej este înființarea Muzeului Locomotivelor. Avand în vedere existența exponatelor care nu sunt valorificate suficient, precum și un număr important care le vizitează anual, acesta a propus spre dezbatere şi adoptare Proiectul de lege pentru înfiinţarea Muzeului Locomotivelor din Dej, argumentează Cornel Itu, în raportul său de activitate.


“În domeniul infrastructurii, am depus trei interpelări și un proiect legislativ. Una dintre interpelări se referă la parapetele şi bordurile montate de CNADNR pe mijlocul drumului naţional DN E60, pe raza comunei Feleacu, pe post de separatoare de sensuri, care afectează grav intervenţia echipajelor în caz de accident. A doua interpelare sesizează problemele de construcţie la centura ocolitoare a municipiului Gherla. Referitor la această problemă, din anul 2011 pană în prezent am inițiat trei intervenții. De asemenea, printr-o  altă intervenție concretizată în forma unei interpelări, am solicitat, pentru a patra oară în perioada celor 3 mandate, clarificări cu privire la construcția centurii ocolitoare a municipiului Dej.

Proiectul legislativ, care este în prezent spre aprobarea Senatului, se referă la Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor și presupune obligativitate a administratorului de căi ferate de a asigura vizibilitatea barierelor la trecerile de cale ferată.


În domeniul infrastructurii amintesc de rezolvarea unei probleme (semnalată printr-o interpelare încă din anul 2015) care a afectat considerabil siguranța circulației rutiere la Dej. Trecerea de cale ferată de la intrarea în orașul Dej dinspre Gherla (zona OMV) va fi modernizată, urmând să fie prevăzută cu instalație de semnalizare a apropierii trenurilor, semibariere. În județul Cluj, urmează să fie modernizate alte două treceri de cale ferată, dintre care una este cea de la Jucu. În toată țara, vor fi instalate aproximativ 70 de instalații optice și acustice”, spune Cornel Itu.

În ceea ce privește domeniul absorbției fondurilor europene, parlamentarul a depus două interpelări. Prima se referă la modul de corelare, în timp, între investiţiile în infrastructură publică finanţate prin programe europene diferite. Cea de-a doua sesizează probleme referitoare la semnarea contractelor de finanțare pentru proiecte din POR.


Citiţi raportul de activitate complet al deputatului PSD Cornel Itu în documentul ataşat.