Politică
Scandalul alegerilor prezidențiale din 2009. Parchetul General A CLASAT dosarul fraudării alegerilor. NU s-au constatat infracțiuni
Procurorii nu au găsit elemente care să conducă la concluzia că s-ar fi fraudat alegerile prezidențiale din 2009, astfel că au închis ancheta. Comisia parlamentară își continuă activitatea, însă.
Dosarul a fost deschis în urma unor editoriale scrise de Dan Andronic în care acesta afirma că în casa lui Gabriel Oprea s-ar fi aflat mai multe persoane în seara alegerilor prezidențiale din 2009, grup ce ar fi influențat rezultatul alegerilor, scrie euractiv.ro.
Procurorii au audiat în acest caz mai multe persoane, dar nu au găsit nicio probă care să confirme afirmațiile lui Andronic.
„Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus clasarea cauzei menționate anterior, întrucât - din coroborarea probelor administrate - s-a stabilit că nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/inițiat de către persoanele nominalizate, acte/acțiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal, respectiv ce ar contura textul incriminator al infracţiunii de abuz în serviciu și al infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale”, se arată în comunicatul Parchetului General.
Scandalul din jurul alegerilor prezidențiale din 2009 a izbucnit după ce jurnalistul Dan Andronic a publicat un articol în evz.ro, în care susţinea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României.
Dan Andronic a scris că Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi erau preocupaţi, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.
Ulterior, fostul primar al sectorului 5 Marian Vanghelie a declarat că avea informaţii despre implicarea lui Gabriel Oprea şi a lui Florian Coldea în alegerile prezidenţiale din anul 2009.
În urma acestor dezvăluiri, Parlamentul a decis înființarea unei comisii speciale de anchetă pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial.
Această comisie continuă activitatea. Până în acest moment, Gabriel Oprea, Laura Codruța Kovesi și Florian Coldfea au refuzat să vină în fața comisiei parlamentare.