monitorulcj.ro Menu
Politică

UPDATE. Filialele PNL din Ardeal au decis să nu îl susțină pe Bușoi la șefia PNL, dacă acesta va candida

Reprezentații filialelor PNL din Ardeal - lideri, aleși locali și parlamentari - se întâlnesc vineri la Cluj-Napoca pentru a decide pe cine vor susține la șefia partidului la Congresul din iunie.

UPDATE ORA 17.50

Deși susținut puternic de o parte dintre colegi, primarul municipiului Oradea Ilie Bolojan amână luarea unei decizii în privința propriei candidaturi, urmând ca miercuri să își anunțe colegii, au precizat surse din partid pentru HotNews.ro. În cazul în care acesta nu va candida, filialele din Ardeal îl vor susține pe Ludovic Orban. O decizie clară luată în ședința de vineri a fost de a nu îl susține pe Cristian Bușoi, liderul PNL București, văzut ca reprezentant al "cooperativei" din PNL, au mai spus sursele citate.


Potrivit surselor citate, decizia împotriva lui Bușoi a fost aproape unanimă, președintele interimar, Raluca Turcan, fiind singurul care nu s-a pronunțat.

Apropiații lui Bolojan susțin că sunt șanse mici ca acesta să candideze, un motiv fiind acela că nu dorește să renunțe la funcția de primar.


În acest caz, sprijinul Ardealului, unde sunt filialele cu scorurile cele mai mari în alegeri și mai mulți aleși locali - între care Mircea Hava (Alba Iulia), Ilie Bolojan (Oradea), Emil Boc (Cluj), Nicolae Robu (Timișoara) - se va duce către Ludovic Orban.  A existat și discuția unei susțineri pentru o candidatură din rândul filialelor cu performanțe în alegeri.

Orban nu a fost prezent la ședința de la Cluj, însă a fost prezent Cătălin Predoiu, celălalt candidat anunțat oficial până acum.


Pe lângă Cristian Bușoi este vehiculat și numele Ralucăi Turcan, însă aceasta a declarat în mai multe rânduri că nu intenționează să candideze. Fostul preşedinte al PNL, senatoarea Alina Gorghiu a spus că nu va intra în competiţia pentru preşedinţia PNL.

Dintre potenţialii candidaţii la preşedinţia PNL, care se va decide la congresul din iunie, Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte al partidului şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor a spus că îşi menţine decizia de a candida, în timp ce Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea a amânat până după 3 mai luarea unei hotărâri.


Printre participanţii la întrunire s-au aflat fostul co-preşedinte al PNL Vasile Blaga, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, europarlamentarul Daniel Buda.

ȘTIREA INIȚIALĂ


Întâlnirea de la Cluj a fost o inițiativă a foștilor lideri ai partidului Alina Gorghiu și Vasile Blaga, însă acesta din urma este posibil să nu participe, au precizat surse din partid pentru HotNews.ro.

Mai mulți lideri din partid au încercat în ultima perioadă să îl convingă pe primarul municipiului Oradea Ilie Bolojan, fost secretar general al partidului, să candideze, însă este neclar dacă până la urmă acest lucru se va întâmpla.

Mai degrabă, spun sursele din partid, filialele din Ardeal ar urma să îl susțină pe Ludovic Orban în cursa internă. La ședință a fost invitată și Raluca Turcan, președintele interimar al partidului.

Până acum, doar Ludovic Orban și Cătălin Predoiu și-au anunțat public intenția de a candida, Orban fiind și cel care în ultimele luni a mers prin filialele liberale din țară. Este vehiculat însă și Cristian Bușoi, președintele PNL București, ca posibil candidat.