monitorulcj.ro Menu
Politică

Societatea civilă, împotriva modificărilor aduse Legii finanţării partidelor

Societatea civilă, împotriva modificărilor aduse Legii finanţării partidelor

Mai multi reprezentantţi ai societăţii civile au făcut apel la deputaţi să nu voteze amendamentele propuse de social democratul Florin Iordache prin care sponsorizarile ilegale nu se mai confiscă de către stat, afectându-se astfel corectitudinea procesului electoral.

Modificările propuse la lege, adoptate în comisia juridică, "reprezintă o reală barieră în calea desfăşurării într-un mod transparent şi corect a campaniilor electorale", semnalează Expert Forum şi ceilalţi semnatari ai apelului, care atrag atenţia că dacă amendamentele propuse de Florin Iordache sunt adoptate de plen, "partidele pot să depăşească plafoanele şi să angajeze cheltuieli în afara legii, fără a se teme de sancţiune".

"Considerăm că modificările propuse afectează grav corectitudinea proceselor electorale şi sunt contrare obiectivelor asumate în cadrul rundelor de monitorizare GRECO. În plus, amendamentele au fost introduse într-un proiect de lege cu alt subiect, deja votat de Senat", arata semnatarii apelului către deputaţi.


În plus, ONG-urile atrag atenţia că "amendamentele ar anula în mod practic rolul unei legi a finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, întrucât ar elimina sancţionarea competitorilor electorali pentru nerespectarea legislaţiei".

"Se elimină practic cea mai importantă sancţiune, şi anume confiscarea sumelor nelegal obţinute de către partide şi candidaţi fără respectarea legislaţiei. Acesta era acţiunea disuasivă principală, şi anume pierderea banilor. Singurele sancţiuni rămân cele cu amendă. Amendă în sine nu este o acţiune destul de descurajantă în acest domeniu, pentru că sumele obţinute de către partide sunt mult mai mari decât valoarea amenzii.

Aceste modificări anulează principiul unei competiţii electorale echitabile, pe care este construită actuala lege a finanţării partidelor politice, avantajând partidele mari, care pot atrage fonduri mai multe. În acelaşi timp, vulnerabilizează partidele, care vor ajunge din nou să depindă de sponsorii lor", susţin reprezentanţii celor aproape 20 de ONG-uri care le solicită deputaţilor respingerea acestor amendamente controversate.


Vă reamintim, Legea finanțării partidelor politice și campaniilor electorale este pe cale să fie modificată în Camera Deputaților. La inițiativa deputatului Florin Iordache, Vicepreședinte al Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a admis o serie de amendamente care abrogă sancțiunea confiscării sumelor obținute și utilizate ilegal de partide în campania electorală. Astfel, partidele pot să depășească plafoanele și să angajeze cheltuieli în afara legii, fără a se teme de sancțiune.