Politică
UPDATE Deputații au amânat votul final privind redefinirea familiei
Votul din plenul Camerei Deputaților privind redefinirea familiei în Constituție ca fiind „căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie" a fost amânat. Motivul este unul procedural, după ce deputatul social-democrat Marcel Ciolacu a spus că nu există niciun „argument legal sau constituţional” prin care Camera Deputaților să fie primul for sesizat.
UPDATE
Liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Marcel Ciolacu, a cerut ca inițiativa să fie discutată în conducerea comună a Camerei Deputaților și a Senatului pentru a fi tranșată această chestiune procedurală.
Propunerea liderului deputaţilor PSD, Marcel Ciolacu, de a retrimite proiectul la Birourile Permanente a fost adoptată cu 139 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi două abţineri.
ŞTIREA INIŢIALĂ
După votul de astăzi, proiectul va merge la Senat.
Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
Potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”
Un deputat PNL a propus un amendament la inițiativa de revizuire a Constituției care viza limitarea explicită a căsătoriei la „uniunea dintre bărbat și o femeie” nu a familiei. Amendamentul a fost respins de colegii săi din Parlament cu 96 de voturi „împotrivă”, 18 „pentru” şi 8 abţineri..