monitorulcj.ro Menu
Politică

Kelemen Hunor: Acordul de colaborare parlamentară cu PSD-ALDE - valabil, însă nu putem să dăm un cec în alb nimănui

Acordul de colaborare parlamentară dintre UDMR și coaliția PSD-ALDE rămâne valabil, însă în ceea ce privește o nouă nominalizare pentru funcția de premier, Uniunea nu poate da un cec în alb nimănui, a declarat, miercuri, președinte UDMR, Kelemen Hunor.

"Acel acord rămâne valabil, fiindcă este vorba despre o colaborare parlamentară și noi când am spus că așteptăm nominalizarea am spus acest lucru în sensul de a susține și votul de învestitură. Votul de învestitură și colaborarea parlamentară sunt două lucruri, nu spun total diferite, dar totuși pot fi foarte bine separate și nimeni nu dă un cec în alb nimănui, în politică în niciun caz. În momentul în care vom afla cine este nominalizarea coaliției PSD-ALDE, vom putea spune dacă susținem învestirea Guvernului. Oricum, ei au majoritate și fără noi, nu asta este problema, dar noi nu putem să dăm un cec în alb, că s-ar putea să vină cu o persoană cu care greu putem să fim de acord din varii motive. De aceea mi se pare că poziția noastră este una extrem de corectă, transparentă și onestă", a afirmat Kelemen Hunor la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că președintelui Klaus Iohannis îi permite Constituția să decidă dacă acceptă sau nu o nominalizare pentru funcția de premier, singura observație pe care liderul UDMR o are de făcut fiind că respingerea lui Sevil Shhaideh ar fi trebuit argumentată.


"Eu sunt convins că coaliția de guvernare PSD-ALDE, într-un timp foarte rezonabil, va înainta altă propunere, pentru că președintele a recunoscut majoritatea, nu a cerut propuneri nici de la PNL, nici de la USR, nici de la UDMR, nici de la PMP. Sunt convins că ei vor veni cu altă propunere azi, mâine, poimâine. Nu există niciun articol constituțional pe care se poate construi o inițiativă de suspendare a președintelui, eu nu văd acel articol care ar fi fost încălcat de președinte. Suspendarea nu este fezabilă și nici nu am susține un astfel de demers", a mai declarat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a menționat că nu se poate discuta acum despre o criză politică în România, dar că liderii coaliției de guvernare și președintele Klaus Iohannis ar trebui să aibă o discuție și împreună să găsească o soluție de coabitare.