monitorulcj.ro Menu
Politică

Horia Nasra, liderul PSD Cluj: "Trebuie să epuizăm toată căile constituţionale pentru evitarea unei crize politice"

Comitetul Executiv Naţional al PSD se va reuni miercuri, ca urmare a deciziei preşedintelui Klaus Iohannis de a respinge propunerea ca Sevil Shhaideh să fie desemnată premier.

Potrivit unor surse politice citate de Mediafax, s-ar putea cristaliza varianta de a se formula o nouă propunere de premier.

Preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, consideră că la şedinţa CEx a PSD va fi importantă decizia echipei, spunând că trebuie epuizate toată căile constituţionale şi instituţionale pentru evitarea unei crize politice în cazul desemnării unui premier.


Horia Nasra a declarat, miercuri, că aşteaptă la şedinţa CEx să vadă care este propunerea preşedintelui partidului, Liviu Dragnea, în legătură cu funcţia de premier, aceasta urmând să fie analizată.

”Aştept la şedinţa CEx să văd care este propunerea preşedintelui partidului pe care o vom analiza. La ultimul CEx l-am mandatat pe preşedinte să vină cu o propunere, să găsească un candidat pentru funcţia de premier, deci nu s-a schimbat nimic din acest punct de vedere. Cred că în şedinţă va trebui să analizăm la rece, împreună, este prima dată când ne întâlnim după decizia preşedintelui şi va fi o analiză. Importantă este o decizie a echipei şi cred că trebuie să fim deschişi unui dialog, să încercăm să epuizăm toată căile constituţionale şi instituţionale pentru evitarea unei crize politice”, a spus Nasra.


Comitetul Executiv Naţional al PSD a fost convocat pentru miercuri, ora 16.00, la sediul PSD.

Convocarea a fost făcută marţi seara, după conferinţa de presă comună susţinută de preşedintele PSD Liviu Dragnea şi co-preşedinţii ALDE Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin, în care s-a anunţat că se ia în calcul suspendarea şefului statului, Klaus Iohannis, ca urmare a deciziei acestuia de a o respinge pe Sevil Shhaideh.


Surse social-democrate au menţionat că este posibil ca în cadrul şedinţei CExN de la ora 16.00 să i se solicite lui Liviu Dragnea să asume el însuşi funcţia de premier.

La ora transmiterii acestei ştiri, în partid a reînceput vehicularea de nume pentru o prezumtivă nouă propunere de premier, pe care PSD-ALDE să i-o înainteze preşedintelui Iohannis.