monitorulcj.ro Menu
Politică

Institutul pentru Politici Publice: Actualul Parlament este cel mai ineficient din istoria post-decembristă

Actualul Parlament este cel mai ineficient din istoria post-decembristă, relevă un studiu lansat luni de Institutul pentru Politici Publice (IPP), potrivit căruia migraţia senatorilor şi deputaţilor a atins cote record în acest mandat.

La data monitorizării IPP, fuseseră depuse în total 2.729 iniţiative legislative în actuala legislatură, 1.689 (68%) având ca iniţiatori parlamentari şi 870 (32%) – Guvernul. 49% dintre iniţiativele legislative ale parlamentarilor au fost respinse - peste o treime aflându-se, în continuare, în procedură parlamentară - şi doar 14% au devenit legi. Raportat la acelaşi interval, peste 80% dintre iniţiativele Guvernului au fost adoptate.

Cele mai multe proiecte de lege depuse în acest mandat au fost iniţiate la Camera Deputaţilor de Tudor Ciuhodaru (PSD) – 170 din care 8 devenite legi; Ion Melinte (independent) – 145 din care 21 devenite legi şi Petru Movilă (independent) – 142 din care 10 devenite legi, iar la Senat de Octavian Bumbu (UNPR) – 226 din care 30 devenite legi, Doina Federovici (PSD) – 146 din care 36 devenite legi şi Florian Coca (PSD) – 119 din care 23 devenite legi.


Parlamentarii cu zero iniţiative legislative în acest mandat sunt, potrivit IPP, Sebastian Ghiţă (PRU), Oana – Niculescu Mizil (PSD), Aurel Nechita (PSD).

IPP subliniazcă că acesta este ''cel mai ineficient dintre parlamentele post-decembriste, atât sub aspectul activităţii de legiferare în sine, cât şi din perspectiva numeroaselor probleme de integritate/penale ale unor aleşi''.


În plus, actualul Parlament a ajuns la finalul mandatului cu 507 parlamentari, faţă de 588 câţi au fost aleşi la scrutinul din 2012 - 15 % dintre aleşii uninominal în 2012 nu se mai regăsesc în Parlament din diferite motive, cei mai mulţi datorită problemelor cu legea, fiind condamnaţi definitiv/urmăriţi penal.

Astfel, 13 parlamentari au fost condamnaţi definitiv, 16 arestaţi sau anchetaţi de DNA, 6 declaraţi incompatibili. 26 parlamentari au optat pentru funcţii la nivel local, iar 12 membri ai Parlamentului şi-au depus demisia fiind numiţi în funcţii în alte instituţii, unii dintre ei fiind deferiţi justiţiei ulterior ocupării acestor funcţii.


De asemenea, IPP arată că migraţia parlamentarilor a atins cote record în acest mandat. 223 parlamentari, adică 38% din total, nu mai sunt, la data realizării analizei, afiliaţi grupului parlamentar/partidului alături de care au fost aleşi în 2012.

''Campionii'' migraţiei în mandatul 2012 – 2014 sunt deputatul Ion Şcheau (candidat din partea PPDD, devenit independent, apoi afiliat la grupul PSD, PDL/PNL, astăzi candidat din partea PNL), deputata Diana Tuşa (candidată din partea PNL, devenită independentă, afiliată apoi la grupul PDL care a fuzionat ulterior cu PNL, devenită din nou independentă şi astăzi candidată pe listele PSD) şi senatorul Ciprian Rogojan (candidat din partea PDL, devenit independent, afiliat apoi UNPR, din nou independent, astăzi candidat din partea ALDE).


48% din actualii parlamentari candidează din nou, 55% de la PSD, 47% de la PNL, 78% din parlamentarii ALDE şi 60% din cei ai UDMR. Partidul cu cel mai mare număr de candidaţi în alegerile din acest an şi care nu au mai fost în Parlament – PNL (o bună parte nefiind însă pe locuri eligibile), iar cel cu cea mai mică rată de schimbare în alegerile parlamentare 2016 este ALDE.