Politică
Social democraţii clujeni contestă candidatura lui Marius Nicoară, din cauza dosarului penal
PSD Cluj reclamă faptul că PNL Cluj continuă să propună și să susțină politicieni, atât la nivel local, cât și la nivel național asupra cărora planează diferite acuzații, de la corupție, la conducerea autovehicului sub influența alcoolului, cel mai recent exemplu fiind chiar senatorul liberal Marius Nicoară.
Nicoară se află pe prima poziție a candidaților PNL Cluj pentru Senat la alegerile din 11 decembrie. Zilele trecute, liberalul a fost trimis în judecată pentru conducere sub influența alcoolului.
„Marius Nicoară a fost președintele PNL Cluj până acum câteva luni iar recent a fost nominalizat candidat pe prima poziție a listei PNL Cluj pentru Senat. Oare sloganurile liberale `România Înainte!` sau `România Bunului Simț` înseamnă susținerea unui candidat la Senat care este trimis în judecată pentru conducere sub influența alcoolului? Oare cât de responsabili pot fi colegii săi liberali în a-l susține cunoscându-i această crasă lipsă de responsabilitate dovedită de raportul de expertiză medico-legală? Oare le este rușine liberalilor clujeni pentru candidatura `senatorului 1,65 la mie`?”, a declarat Horia Nasra, președintele interimar al PSD Cluj.